Felicitari! Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Doha

Simona Halep confirmă forma bună la Doha şi câştigă un meci de luptă în sferturi, în care a reuşit să gestioneze momentele decisive şi să rezolve complicata ecuaţie propusă de Goerges.

Cu o ţintă clară fixată spre reverul advers, Halep a reuşit un start-bliţ de meci, desprinzându-se în doar 14 minute la un greu de anticipat 4-0 pe tabelă.

Goerges a reuşit însă să transforme duelul într-o luptă totală, calibrând rând pe rând serviciul, dreapta şi doza de agresivitate.

Halep a servit de două ori pentru câştigarea primului set, însă a eşuat de fiecare dată, încurcată de câteva greşeli legate. Fostul lider mondial a reuşit să redevină autoritară în tiebreak-ul setului întâi.

Setul doi a fost dominat de Goerges, din start, datorită unui forehand mai performant decât al Simonei, însă nemţoaica nu a reuşit mai mult de un break, iar la 4-5, Halep a răspuns cu game câştigat la zero pe retur, pentru a-şi oferi şansa unei victorii în minimum de seturi.

In tiebreak, Halep a revenit din nou, de la 1-4, salvând două mingi de set decisiv ale Juliei şi redevenind jucătoarea cu un plus de agresivitate pentru a închide cu winner, după două ore şi un minut de joc.

► GAME, SET, MECI SIMONA HALEP! În tribună se strigă: „Ro-mâ-ni-a, Ro-mâ-ni-a! Ole, ole, ole!”

Goerges face primul punct din tiebreak cu forehandul, apoi cedează cu un rever prea lung pe centrul terenului. Tot Julia este cea care face şi desface pe teren, impresionează cu voleul şi lovitura de trecere pe lângă Simona, pentru 3-1.

Un retur pe linie o duce pe Julia la 4-1. Simona reduce diferenţa înainte de pauză (2-4) cu o lovitură în colţul terenului, ca din tun. Halep ratează de pe linia de fund a terenului, însă livrează două servicii nereturnabile la 2-5, pentru 4-5.

Halep returnează bine şi loveşte la fel de bine în diagonală, însă ratează la schimbarea de direcţie în lung de linie, lăsând-o pe Julia cu un serviciu pentru decisiv, la 6-4. Goerges ratează însă prima minge de set, trimiţând în fileu. Halep serveşte pe a doua minge de set: Goerges ratează cu dreapta, într-o zonă lăsată descoperită de Simona.

La 6-6, Halep trece în avantaj cu un un-doi serviciu urmat de forehand, iar la 7-6, prima minge a Juliei Goerges nu prinde terenul. Halep câştigă lovind tare spre rever şi închide partida cu winner.

► DECIZIE LA TIEBREAK: Simona ia la ţintă reverul advers, avansează la fileu şi ajunge la 2 puncte de victorie, la 15-30. Un serviciu autoritar, urmat de as o propulsează pe sportiva germană la minge de game, însă românca primeşte o nouă şansă, după un atac lung al Juliei.

Cu dreaptă tare spre reverul Juliei, Simona îşi oferă o poziţie clară de finalizare cu reverul, anulând minge de tiebreak. Halep contestă corectitudinea serviciului doi al lui Goerges, însă Ochiul de Şoim anunţă as-ul pe mingea a doua reuşit de nemţoaică. Câteva secunde mai târziu, mergem în tiebreak.

► Simona are şansă în game-ul 11 al setului doi, Goerges fiind din nou pe modul „full-attack”. Românca este inspirată în a cere un Challenge care îi confirmă game-ul de 6-5. Presiunea se mută asupra Juliei Goerges, cea care va servi pentru a rămâne în turneu, după o oră şi 45 de minute de tenis cu aromă de roller-coaster.

►BREAK Halep! Retur nemilos al Simonei, care rămâne în setul secund: 5-5. Vom avea un nou tiebreak?

Halep este singura dintre jucătoarele ajunse în sferturile ediţiei 2019 a turneului de la Doha care a câştigat trofeul în Qatar în anii precedenţi (2014).

Simona Halep revine pe teren la 24 de ore după victoria 6-2, 6-3 în faţa Lesiei Tsurenko, prin care şi-a asigurat, matematic, revenirea pe poziţia a 2-a WTA. Românca a făcut un meci bun, în condiţii meteo dificile, la revenirea în turneele din circuit post-Australian Open şi la debutul colaborării cu noul antrenor, Thierry Van Cleemput.

Diferenţa mare de temperatură dintre prânz şi seară, schimbarea de suprafaţă, re-echilibrarea emoţională după experienţa Fed Cup şi reconectarea la starea de concurs au decurs lin. Românca i-a fost superioară Lesiei Tsurenko,

într-un meci în care eficienţa de pe linia de fund a terenului a înclinat balanţa evident în favoarea româncei, serviciul oferindu-i în plus câteva momente de respiro în puncte importante, fiind crucial pentru a-i permite româncei să se impună fără prelungiri.

Românca va înfrunta o sportivă care a avut un meci extrem de greu în optimi. Julia Goerges, campioană la Auckland în prima săptămână a sezonului, a dezamăgit la Australian Open şi St. Petersburg, cu un singur meci câştigat din trei disputate,

iar la Doha a trecut prin toate stările posibile contra americancei Alison Riske, ratând închiderea partidei la 6-1, 5-3, după ce a avut cinci mingi de meci în setul doi şi fiind nevoită apoi să revină de la 2-4 în decisiv.

La 1,80 m, Goerges este o adversară cu profil diferit pentru Simona Halep, o veritabilă maşină de trimis aşi (în 2018, a reuşit cei mai mulţi aşi în WTA), impredictibilă, de multe ori, de la un game la altul în ceea ce priveşte nivelul de joc.