Doi fraţi geniali din Câmpulung Muscel, studenţi la Oxford

Andreea şi Costin Oncescu, doi fraţi originari din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, sunt studenţi la Oxford. Andreea este în ultimul an la Inginerie, are două stagii de practică la Rolls-Royce, firmă care i-a făcut şi o ofertă de muncă, iar Costin este în primul an la Informatică.

Andreea Oncescu (22 de ani) a plecat de acasă la 15 ani pentru a urma cursurile Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti. Iar rezultatele ei au fost mereu la vârf.

La Olimpiada naţională de Fizică a luat locul al doilea în 2011 şi medalia de argint şi menţiune în 2015. Andreea a fost premiată de trei ori consecutiv la Olimpiada naţională de Astronomie şi Astrofizică: argint în 2014 şi bronz în 2013 şi 2015.

În 2014 a mai obţinut un rezultat excepţional la un concurs internaţional de top: medalie de argint la concursul pe echipe Princeton University Physics Competition.

Legat de experienţa de a fi studentă la Oxford, la aceeaşi universitate cu fratele său, Andreea spune că este o situaţie foarte interesantă, mai ales că în ultimii 6 ani l-a văzut pe Costin doar în vacanţe. „Eu am plecat de acasă de la vârstă de 15 ani.

Acum ne întâlnim aproape zilnic, mâncăm împreună, mai discutăm diverse concepte studiate de amândoi şi jucăm squash“.

La Universitatea Oxford, Andreea a obţinut mai multe premii şi burse importante pe Inginerie. Cel mai important premiu pe care l-a obţinut la celebra instituţie britanică este Amos Griffiths.

„Acest premiu se adresează celor ce studiază ştiinţe şi au printre cele mai bune rezultate în urmă examenelor din anul întâi.

Aplicarea la această bursă presupune să trimiţi comisiei de evaluare o scrisoare motivaţională, o recomandare şi scorurile de la examene. Fiind un premiu deschis multor studenţi, faptul că eu am fost printre puţinii câştigători a fost o surpriză foarte plăcută“, ne-a declarat Andreea.

„NU M-AM DECIS DACĂ ACCEPT OFERTA DE LA ROLLS ROYCE“

Andreea Oncescu a avut două stagii de internship la Rolls Royce. Studenta eminentă originară din Câmpulung Muscel spune că cele două internshipuri la Rolls-Royce i-au dat ocazia să aflu cum este să lucrezi în industrie şi au ajutat-o să îşi formeze o imagine mai bună legat de ce face un inginer în viaţă de zi cu zi:

„Am învăţat foarte multe despre motoarele de avion şi despre cum este structurată compania. În cadrul primului internship am avut un rol mai tehnic care necesită analiză asimetriilor datorate unor evenimente precum impactul unui motor cu diverse obiecte străine, precum păsările.

Al doilea stagiu, şi cel mai recent, a fost o experienţă mai puţin tehnică, eu făcând parte de această dată dintr-o echipa care se ocupă de managerierea proiectelor.

Mai exact, se ocupă de tranziţia unui nou motor, Trent 7000, din faza de design în faza de intrare în serviciu. După aceste două experienţe am realizat că, personal, prefer proiectele ce necesită mai multă cercetare în domeniul ingineriei şi mai puţîn management“.

Andreea a primit recent o ofertă de a se întoarce la Rolls-Royce în cadrul unui program de inginerie generală pentru cei ce termină facultatea în 2019.

„Acest program durează un an şi jumătate, după care, în general, devii angajat oficial al companiei. Nu am decis încă dacă voi acceptă această ofertă deoarece iau în considerare şi ideea unui doctorat tot la Oxford, având deja o temă propusă de doi dintre tutorii mei.

Chiar şi aşa, trebuie mai întâi să aplic pentru o bursă care să îmi permită din punct de vedere financiar, să îmi continui studiile. Şansele de a primi această bursă sunt destul de mari date fiind rezultatele obţinute la examenele din ultimii ani“, ne-a declarat Andreea.

„ÎMI PLACE LA OXFORD CĂ NU PREA AI UN PROGRAM CONSTANT“

Absolvent al Colegiului Naţional „Dinicu Golescu“ din Câmpulung Muscel, Costin Oncescu (19 ani) a obţinut de două ori medalia de bronz şi o dată argintul la olimpiada internaţională de informatică.

În 2016 a obţinut aur la Olimpiada Naţională de Informatică, aur la Balcaniada de Informatică -seniori (după ce, în perioada 2012-2014, câştigase de trei ori consecutiv medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru juniori), la care se adaugă medalia de aur la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară „Tuymaada“.

„Este foarte plăcut să o am pe sora mea din nou aproape. Valorific fiecare moment petrecut cu ea. Mâncăm împreună, ieşim des în oraş, jucăm tenis de masă, squash.

Colegiile noastre sunt vecine, aşa că este foarte uşor să ajungem de la unul la celălalt şi, că urmare, ne vedem foarte des, cel puţin o dată pe zi“, spune Costin Oncescu.

Legat de începuturile la prestigioasa Universitate Oxford, Costin spune că primele luni au fost foarte plăcute. „Am avut mici dificultăţi învăţând să fiu pe cont propriu, numai că, din fericire, am avut-o pe sora mea să mă mai ajute.

Programul la facultate este organizat foarte bine, şi eşti încurajat să te dezvolţi în toate planurile, nu doar în cel academic“.

Costin a fost impresionat de ritmul de predare. Deşi ştia o parte din materia din primul trimestru, cursurile au fost destul de solicitante, datorită vitezei mare de predare.

Trecerea de la liceu, unde fiecare mic aspect era explicat pe durata a poate mai multe zile, la învăţarea unui subdomeniu întreg al matematicii în doar 8 săptămâni i s-a părut extraordinară, şi consideră că acest ritm de învăţare i se potriveşte mai mult.

În noiembrie 2018, Costin s-a calificat din partea Universităţii Oxford împreună cu doi colegi români la finală mondială a unui concurs de programare.

Concursul respectiv se numeşte ACM ICPC, şi este considerat cea mai prestigioasă competiţie de informatică, prima să ediţie fiind organizată în 1977.

Legat de experienţa acelei competiţii la vârf, Costin ne-a spus: „Totul a fost foarte interesant, deoarece, deşi am foarte multă experienţă în ceea ce priveşte competiţiile individuale, nu participasem la aproape niciun concurs în echipa.

Îi ştiam pe cei doi colegi de echipă încă de la loturile naţionale de informatică. Finala se va desfăşura în Porto, primăvara aceasta, şi sperăm să facem cât mai bine şi acolo“.

Legat de programul său zilnic la Oxford, Costin ne-a declarat că unul dintre aspectele sale preferate este că „nu prea ai un program constant“.

„Sunt foarte puţine lucrurile care se întâmplă recurent, cum ar fi cursurile, tutorialele, laboratoarele. Avem relativ puţine ore de curs, comparativ cu alte facultăţi, în jur de 12-13 pe săptămâna, la care se mai adaugă tutorialele, un fel de echivalent al seminarelor, care sunt vreo două-trei pe săptămână, de câte o ora fiecare, şi laboratoarele, care duc la încă vreo 4 ore pe săptămâna, în medie.

Totuşi, volumul de muncă care trebuie depus este predominant dat de ceea ce lucrezi în ritmul tău, în camera ta, pentru a aprofunda ceea ce ţi-a fost predat.

Avem destul de multe teme, însă dacă eşti suficient de organizat, poţi avea cel puţin 4 ore zilnic timp liber“. Mai trebuie spus că Societatea de români de la Oxford (studenţi români şi doctoranzi) numără la ora actuală aproximativ 150 de membri.