O familie cu doi copii are nevoie de peste 6.700 de lei pe lună ca să trăiască decent. Este concluzia unor cercetători care au calculat un coș minim pentru o viaţă fără lipsuri, dar şi fără mofturi.
Acesta include atât cheltuielile cu mâncarea, casă, transportul, sănătatea, şi o vacanță pe an.
Studiul stă la baza unei iniţiative legislative din parlament, prin care salariul minim sau ajutorul de şomaj ar trebui să fie calculate în funcţie de aceste nevoi. Momentan însă, foarte puţini români îşi permit acest trăi decent.
“Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trăi decent”, potrivit Constituţiei României.
Un grup de experţi de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi de la o fundaţie au calculat de câţi bani au nevoie oamenii pentru a plăti produsele şi serviciile pentru un astfel de trăi:
– 2.552 de lei pentru un adult
– 4.146 de lei pentru un cuplu
– 5.551 de lei dacă cei doi au un copil
– iar suma creşte până la 6.762 de lei în cazul unei familii cu doi copii de vârsta şcolară
Pentru aceştia, coşul minim conţine mâncare, haine, chiria sau rata pentru casă, facturile, produse de igienă, educaţia copiilor plus o vacanţă pe an şi un fond de economii al familiei. Au fost excluse, însă, lucruri considerate la limita dintre moft şi necesitate.
Cercetător: “Foarte multă lume ne-a spus că automobilul trebuie inclus într-un buget pentru traiul decent. Noi considerăm că nu putem spune că toată populaţia României trebuie să aibă un automobil”.
Totuşi, coşul minim rezultat este peste veniturile multor români.
Indirect, studiul arată cât de greu o duc, de fapt, românii. Mai puţin de 10% dintre salariaţi au venituri suficient de mari, încât să îşi permită acest coş minim, deci un trai decent. În timp ce aproape 40% dintre ei au salariul minim pe economie, adică mai puţin de 1.200 de lei net.
Cum diferenţa între aceste venituri şi coşul minim este acum uriaşă, studiul ar urma să fie folosit pentru o lege aflată în lucru la Parlament.
Bogdan Hossu, Cartel Alfa: “Coşul minim trebuie să fie baza în construcţia politicilor în primul rând legate de salariul minim, dar în acelaşi timp poate să fie susţinut şi pentru alte politici cu caracter social, precum indicele social de referinţă, ajutorul de şomaj”.
Este prima dată când se calculează un astfel de coş minim, cu toate cheltuielile unei familii, după cel din anul 2000, atunci când a fost introdus prin lege acest concept. După trei ani însă, guvernanţii au renunţat la el.
Acum, proiectul din parlament a trecut de Senat şi urmează să fie dezbătut şi votat de deputaţi. Nu se ştie din ce fonduri ar putea fi plătite salariile pentru un trai decent, dacă economia românească nu performează în următorii ani.