Category: Curiozitati

Cosmin Cernat a oferit amănute despre perioada în care a stat departe de țară și a prezentat emisiunea-concurs Exatlon România, filmată în Republica Dominicană.

Cosmin Cernat a prezentat Exatlon România, concursul care a fost filmat în Republica Dominicană și care a fost difuzat de postul de televiziune Kanal D.

Revenit în țară, Cosmin Cernat a acordat un interviu pentru paginademedia.ro, în care a explicat cât de greu a fost la filmări. De asemenea, binecunoscutul comentator sportiv a mărturisit că a vrut de multe ori să o sune și să-i scrie lui Teo Trandafir, pe care o admiră pentru profesionalismul ei.

“A fost mult de muncă, foarte mult. A fost poate cel mai greu format pe care l-am făcut. A avut multe componente, de interviu, de comentariu sportiv, de talk-show, de reality-show. Greu. dar foarte frumos, foarte-foarte frumos.

Mie îmi place foarte mult Teo. Eu o consider, e părerea mea, cel mai bun moderator pe care l-a avut și îl are România. Asta e părerea mea, i-am spus-o și ei. Mă gândeam de foarte multe ori, mă gândeam mereu la Teo. Nici nu am apucat să îi spun.

Am vrut să o sun și să-i scriu pentru că zi de zi să faci emisiuni e foarte greu. Mă gândeam unde găsește ea puterea asta, că are de undeva puterea asta și forța asta.

Și mă gândeam, m-am gândit mult la ea. Apropo de blocaj, eu am încercat să fac ce fac mereu, să îmi fac treaba și să le arăt tuturor că e și asta o meserie, asta de prezentator”, a declarat Cosmin Cernat.

Pe 21 iunie, este solstiţiul de vară în emisfera nordică, adică este cea mai lungă zi din an. Tot atunci, este Ziua Mondială a Soarelui. Marchează începutul verii astronomice. De acum, ziua se scurtează, devenind egală cu noaptea, la echinocţiul de toamnă.

Solstiţiul de vară a fost, din cele mai vechi timpuri, prilej de bucurie și sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstițiului, adică 21 iunie.

Mai târziu, ceremonialul, fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie — ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

Denumirea de solstiţiu provine din limba latină şi înseamnă „soarele oprit“, iar evenimentul care ar loc în fiecare an a provocat numeroase mituri şi superstiţii, de-a lungul timpului.

În credinţa populară se spune că solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate.

Solstitiul de vara 2018. Legende şi superstiţii

Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului.

Solstiţiul de vară era în vechime şi un prilej de găsire şi folosire a apei magice.

Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii.

Pentru celţi, anul nou începea atunci când vechiul dragon era ucis şi apărea un alt dragon. Druizii, preoţii din regiunile celtice, sărbătoreau Alban Heruin, solstiţiul de vară, situat la jumătatea intervalului de timp dintre echinoxul de primăvară (Albam Eiler) şi echinoxul de toamnă (Alban Elfed). Acest festival al miezului de vară celebra apogeul Luminii, simbolizat uneori prin încoronarea “Regelui Stejar”, zeul creşterii anului. Solstiţiul de vară era celebrat în mod tradiţional prin ospeţe în păduri, jocuri şi mari focuri de tabără.

În China antică, ceremonialul solstiţiului de vară consta într-o sărbătoare dedicată pământului, forţei feminine şi pricipiului Yin. În vechea Galie, celebrarea solstiţiului de vară era denumită “Sărbătoarea lui Epona”, după numele unei zeiţe a cailor, personificând fertilitatea, independenţa şi agricultura.

Triburile celtice, slave sau germanice sărbătoreau solstiţiul de vară cu focuri de tabără. Noaptea solstiţiului era specifică festivalurilor focului şi magiei de dragoste, oracolelor iubirii şi divinăţiei. Se credea că lanurile de cereale se vor înălţa la fel de mult ca şi înălţimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiţi. Puterilor magice ale focului permiteau fetelor să îşi ghicească viitori soţi.

În Suedia, un arbore al miezului de vară era înălţat şi decorat în fiecare aşezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar femeile se îmbăiau într-un râu. Ritualul avea menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.

Anumite ritualurile legate de miezul verii par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstiţiul de vară era o vreme a purificării prin apă şi foc, un timp când spiritele pământului şi cerului păşeau printre oameni. Puteau fi găsite comori îmbelşugate în aur, iar zânele şi vrăjitoarele erau mai prezente decât în orice altă perioadă a anului. Peste câmpuri erau purtate torţe în scopul îndepărtării bolilor din grane, iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni făpturi asemănătoare vampirilor.

Solstitiu de vara 2018. Pregătirea de Sânziene

La români, solstițiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor, din 24 iunie. Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor, dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele.

Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister și magie, fiind favorabilă vrăjilor și descântecelor de dragoste.

Coronițele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în vară, în cazul în care erau găsite dimineața acoperite de rouă. Florile culese de Sânziene, așezate sub pernă în noaptea de 23 spre 24 iunie, le puteau ajuta pe fete să își vadă în vis viitorul soț.

Festivitatea este dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar în cete (de obicei în număr impar), cântă și dansează pe câmpuri în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul (23 spre 24 iunie).

Ele umblă pe pământ sau plutesc prin aer, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și vijelii.

În anumite situații, când oamenii le nesocotesc ziua, Sânzienele pot deveni distructive: stârnesc furtuni și vijelii, aduc grindină, lovesc pe cei nepăsători cu boala numită „luatul cu Drăgaica”, lasă câmpurile fără rod etc.

În mitologia română sunt cunoscute și sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Rusalii, Nagode, Vântoase, Zâne, Domnițe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului și încă multe altele în funcție de regiune.

Sânzienelor le place să fie iubite. Se supără și pedepsesc dacă nu le iubești. Pot deveni la fel de rele și dușmănoase precum Ielele sau Rusaliile.

De momentul solstițiului de vară este legat și un ritual de transformare a unei bijuterii din aur în talisman norocos. Se foloseste orice fel de obiect din aur, indiferent dacă este un inel, o moneda sau pandativ.

Cu o zi inainte de solstițiu, bijuteria este pusă într-un vas rezistent la foc, plin cu ierburi uscate (cimbru, rozmarin, salvie, lavandă, mușețel, sunătoare), ce reprezintă elementul pământ.

În zorii zilei solstițiului de vară, se scoate obiectul de aur dintre ierburi și se pune într/un vas cu apă curată, apon prin flacăra unei lumânări galbene sau aurii. Astfel, bijuteria este purificată cu elementul focului. Cu flacăra de la lumânare, se dă foc ierburilor uscate din vas, lasându-le să ardă și să își împrăștie aromele.

De la mijlocul zilei și până la apus, se lasă obiectul de aur într-un loc sigur de afară, astfel încât să fie sub lumina soarelui. Seara, țineți strâns bijuteria într-o mână, închideți ochii și concentrați-vă asupra dorintei cele mai arzătoare, apoi pronunțați dorința cu glas tare, de 3 ori.

La final, se recită: „Fii vrăjit și legat, cu noroc, dragoste și lumină; belșugul să se reverse și energiile să străluce. Așa să fie”.

Ritualuri

Deși ritualurile legate de miezul verii sunt diversificate pe cuprinsul Europei, anumite teme par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstițiul de vară era o vreme a purificării prin apă și foc, un timp când practicile magice deveneau potente, iar spiritele pământului și cerului pășeau printre oameni.

În plus, solstițiul de vară este, se pare, favorabil unor magii puternice, care își pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări din dragoste, prosperitate sau sănătate.

Energia solstițiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalității, creativității și belșugului. Încă din antichitate, se credea că magia practicată în timpul solstițiului de vară are darul de a materializa dorințe sau aspirații aparent imposibile.

Solstitiu de vara 2018. În China antică, ceremonialul solstițiului de vară constă într-o sărbătoare dedicată pământului, forței feminine și pricipiului Yin. În mod complementar, solstițiul de iarnă era rezervat sărbătoririi cerurilor, forței masculine și principiului Yang.

Străvechii păgâni din Europa (triburile celtice, slave sau germanice) sărbătoreau solstițiul de vară cu focuri de tabără.

Noaptea solstițiului era specifică festivalurilor focului și magiei de dragoste, oracolelor iubirii și divinației. Se credea că lanurile de cereale vor creşte până la înălțimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiți.

Prin intermediul puterilor magice ale focului, fetele își ghiceau viitori soți și, în același timp, flăcările alungau demonii și spiritele rele.

În Roma antică, festivalul Vestalia, dintre 7 și 15 iunie, era dedicat zeiței romane a căminului, Vesta. În această perioadă, femeile măritate aveau voie să intre în templul zeiței, în restul anului el putând fi frecventat numai de fecioarele vestale.

În străvechea Suedie, un arbore al miezului de vară era înălțat și decorat în fiecare așezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar fetele și femeile se îmbăiau într-un râu, ritual având menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.

Ziua Mondială a Soarelui este o sărbătoare anuală instituită de Societatea Internațională pentru Energie Solară și are drept scop popularizarea posibilităților de utilizare a energiei solare.

Potrivit astronomilor, Soarele este o sferă gazoasă gigantică, în vârstă de patru miliarde și jumătate de ani, stea care plutește pe un braț spiralat al Căii Lactee, printre miliarde de alte stele.

Soarele are un diametru de 139.000.000 km și o masă de 2 miliarde de tone. Temperatura la suprafața Soarelui este de aproximativ 5.500 grade Celsius și în centrul său sunt 15 milioane de grade Celsius.

În compoziția Soarelui sunt incluse hidrogenul, heliul, carbonul, azotul, oxigenul, neonul, fierul și alți atomi grei, potrivit astro-urseanu.ro.

Punerea în valoare a imensului potențial, pe care îl dăruiește planetei noastre, astrul zilei constituie în concepția oamenilor de știință soluția cea mai sigură și mai la îndemână pentru depășirea crizei energetice.

Problema principală rămâne atât perfecționarea tehnologiilor de captare, conversie și stocare în instalații adecvate, cât și utilizarea durabilă a resurselor regenerabile și neregenerabile ale planetei, între ele existând o neîncetată interacțiune ce se răsfrânge în existența noastră planetară.

Solstitiu de vara 2018. Ziua Mondială a Soarelui a fost marcată pentru prima dată în România în 1997.

Într-un studiu despre turnul Eiffel, apărut la Paris, lucrare publicată în anul 1889, Gustave Eiffel face o dezvăluire măgulitoare la adresa unui priceput inginer român.

El spune că celebrul simbol al Parisului, şi implicit, al Franţei, nu ar fi putut fi înălţat atât de repede, în timpul record de numai doi ani şi patru luni, dacă cu un deceniu înainte de inaugurare un român nu ar fi realizat un proiect ingineresc revoluţionar.

În studiul menţionat şi intitulat “Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, reiese că Turnul Eiffel a fost construit cu ajutorul unui sistem tehnic inventat de inginerul român Gheorghe Pănculescu (1844-1922). În anul 1869, Pănculescu, ca absolvent al Politehnicii din Zurich, i-a fost recomandat lui Eiffel de către Vasile Alecsandri.

La început, Eiffel l-a angajat în cadrul întreprinderii pe care o conducea, însă Pănculescu s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni specialişti, un adevărat as în ce priveşte probleme de rezistenţa materialelor, calcule şi dimensionări. Gheorghe Pănculescu a ajuns la un moment dat să conducă cel mai important departament al firmei lui Eiffel.

Apoi a fost detaşat în România, revenind astfel temporar în ţară. Românul i-a atras atenţia francezului după ce a realizat planurile pentru executarea drumului feroviar Predeal-Ploieşti, construcţie finalizată de un asociat al lui Eiffel, Gouilloux.

Pănculescu a inventat atunci pentru francezii ce lucrau la drumul prahovean un sistem special ce utiliza o nouă metodă de montare a şinelor pe traverse în afara spaţiului căii ferate. Cu metoda minune a românului s-a reuşit terminarea liniei în mai puţin de un an.

Faptul a atras atenţia lui Gustave Eiffel, care a decis să vină la faţa locului, vizitându-l pe Pănculescu, care l-a şi găzduit la Vălenii de Munte.

Eiffel i-a vorbit românului despre planul său de a înălţa turnul Eiffel

Aşadar, succesul inginerului român l-a făcut pe Eiffel să vină în România. El a sosit la Ploieşti, în mai 1879, pentru a se convinge la faţa locului, de modul cum a decurs aplicarea sistemului iniţiat de Pănculescu.

Românul l-a găzduit pe celebrul inginer francez la Văleni, în casa pe care o va cumpăra Micolae Iorga peste 30 de ani. Mai mult, inginerul francez a luat gripă şi a trebuit să stea chiar zece zile în locuinţa prietenului său, Gheorghe Pănculescu, în imobilul – Muzeul Iorga.

Astfel, Eiffel i-a vorbit lui Pănculescu în premieră despre proiectul său de a înălţa un turn ieşit din comun, cunoscutul “Turn Eiffel”.

Oaspetele românului i-a mărturisit că ar putea folosi ideea sa, aceea de a folosi subansamble metalice confecţionate la sol pe care să le monteze apoi sus.

Poveşti locale spun că Pănculescu i-a prezentat tehnica sa la faţa locului, mai precis pe două căruţe. Pus în aplicare, proiectul lui Pănculescu a dus la monumentala construcţie. Specialiştii vremii au fost chiar uimiţi de rapiditatea prin care, cu ajutorul a 300 de muncitori, au fost montate mai bine de 12.000 de subansamble în timpul record de numai 11 luni, un lucru senzaţional la acea vreme!

Astfel în casa lui Iorga de la Văleni s-au pus bazele şi s-a hotărât tehnologia ce avea să fie utilizată la construcţia Turnului Eiffel.

Ca o coincidenţă, Eiffel şi Pănculescu au decedat în acelaşi an, 1922. Trebuie amintit şi faptul că după isprava cu Eiffel, Gheorghe Pănculescu a fost numit inspector general al Căilor Ferate Române.

Apreciat în Franţa, necunoscut în România (în mediul ştiinţific)

Surse româneşti susţin chiar că profesorul român Eugen Stănescu de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova a fost unul dintre românii care a cercetat acest lucru. El s-a deplasat în mod special în Franţa pentru a studia “cât de cunoscut este aportul inginerului român”.

El a constat şi ceea ce Simion Săveanu consemna cu ani în urmă. “A fost găsit acel studiu (de care am amintit mai sus – n. red.) şi intitulat “Communication sur les travaux de la tour de 300 m” şi în care Eiffel îl menţionează pe inginerul Gheorghe Pănculescu”, scrie Simion Săveanu.

Referinţe în acest sens apar şi în ziarul prahovean Flamura Prahovei.

Mai mult, un film postat de un inginer francez arată că între proiectele lui Eiffel s-a aflat şi podul de la Ungheni de peste Prut. El arată că, în mai 1990, un milion şi jumătate de români au strigat “Unire” pe podul imaginat şi construit de Eiffel.

În ce-l priveşte pe priceputul tehnician român, foarte târziu, din 15 septembrie 2004, o şcoală din Vălenii de Munte datând din 1774 a primit numele de “Şcoala de Arte şi Meserii Gheorghe Pănculescu”, în semn de recunoaștere a geniului inventatorului născut în oraşul lor.

Legenda oţelului românesc cu care se spune că ar fi fost construit în întregime vestitul turn

Nu putem să nu amintim şi de o legendă ce circulă în România de decenii. Şi anume că întregul oţel construit la înălţarea Turnului Eiffel a fost turnat în ţara noastră.

“Se spune că niturile au fost turnate la Govăjdia, lângă Hunedoara, deoarece Franţa nu avea siderurgie în anii 1800. Extracţiile de minereu de fier au început în anii 1820 în zona Teliuc, Ghelari, care au pus baza construcţiei turnului Eiffel ce a fost finalizat şi inaugurat în 1889.

Vă spun sigur, întrucât am copilărit 14 ani în Hunedoara: baza structurii turnului a fost construită cu oţel de Reşiţa, este adevărat”, scrie Adrian Boeriu.

Georgeta Panaitescu Iaz întăreşte cele spuse de Boeriu: “Am învăţat despre asta la facultate! Profesia mea este de inginer turnător, iar printre primele lucruri predate la cursul de Turnarea Metalelor a fost faptul ca Turnul Eiffel e de fapt făcut în România, la Reşiţa!”.

Toate acestea sunt contrazise de Ion Bocioacă, care a scris o carte despre inginerul Pănculescu. “Sunt 18038 bare şi 2.5 milioane de nituri. Compania Eiffel a folosit oţelul în tehnologia Puddel”. Nicolae Dani, care a făcut liceul în Reşiţa spune:

“Cu siguranţă Govăjdia este locul unde s-au produs unele elemente pentru turnul Eiffel. Furnalul a fost primul cu flux continuu din Europa şi al doilea pe plan mondial. Normal că francezii nu vor recunoaşte acest lucru.

Francezii sunt un popor care nu dau şi nu vor să dea dreptate străinilor niciodată, cred că ţine de mândria lor”. Mai mult, se spune că pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie: ”Made în Reşiţa – România”.