Îți plac foarte mult castraveții murați în saramură. E bine să știi că există și varianta de vară. Fiind cald, ai avantajul că acrirea lor se face în doar câteva zile. Noi îți arătăm, pas cu pas, cum să faci castraveți murați de vară.
Ai nevoie de un borcan de 3 litri și 1,5 kg de castraveți cornișon, de grădină, 5-6 căței de usturoi, cimbru uscat, mărar uscat, facultativ- un ardei iute sau boabe de piper. Pentru saramură îți trebuie 1,5 litri de apă, două linguri de sare grunjoasă și o felie de pâine.
Pasul 1. Se curăță usturoiul și se taie cățeii, dacă sunt mari, în două. Se spală castraveții și se curăță florile de la capăt, apoi se pun într-o strecurătoare.
Borcanul se spală și se clătește. Se așază pe fundul său jumătate din mărar și cimbru. Se pun apoi castraveții în picioare, bine îndesați.
Cine dorește poate pune și un ardei iute sau câteva boabe de piper pentru un gust mai picant. Se lasă saramura la clocotit 2-3 minute, se stinge focul și apoi se lasă puțin să se răcească, cam 10 minute. Apoi se toarnă peste castraveții din borcan.
Se pun deasupra restul de crenguțe de cimbru și mărar și se acoperă borcanul cu o farfurioară. Se lasă peste noapte în casă. După vreo 5 ore se pune deasupra o felie de pâine, care se apasă pentru a se îmbiba cu saramura.
Aceasta va grăbi acrirea. Se lasă doar 24 de ore, apoi se înlătură. Se acoperă iar borcanul cu farfurioara și se pune a doua zi, pe balcon sau în curte, la soare.
Pasul 2. Dacă saramura este tulbure înseamnă că a început fermentarea. Și culoarea castraveților se schimbă, semănând cu cei murați. Se lasă pe balcon, sau în curte, fiindcă noaptea e mai rece.
Pasul 3. Timpul de acrire poate dura între 3-5 zile, în funcție de vreme. E bine ca ziua să stea la soare. Dacă e mai înnorat, adu-i în casă. Atunci murarea se mai prelungește cu 2-3 zile, deci va dura cam 8 zile. Dacă este foarte cald, durează doar 3-4 zile.
Pasul 4. După ce s-au acrit, se scot din borcan, se pun în cutii de plastic sau într-o carafă cu capac și cu cățeii de usturoi. Mărarul, cimbrul și ardeiul se aruncă. Se păstrează apoi la frigider și două săptămâni. Sunt delicioși.