Trecerea la ora de vară este un moment foarte important al anului, mai ales că acesta aduce cu sine o mulțime de schimbări ce țin de viața cotidiană.
Ora de vară în 2019 va avea loc în ultima duminică a lunii martie, mai exact pe data de 31. Atunci ora 3:00 va deveni ora 4:00, așadar noaptea va fi mai scurtă cu o oră.
Schimbarea orei – scurt istoric
Trecerea la ora de vară se va produce în 2019 în conformitate cu reglementările temporale adoptate de conducerea țării noastre, căci această decizie (de a schimba ora în funcție de perioada anului) revine fiecărei țări în parte și nu există niciun fel de obligativitate în acest sens.
Pentru a avea o perspectivă mai clară asupra schimbării orelor, fie de vară, fie de iarnă, iată care sunt cele mai importante aspecte istorice ale acestei practici:
Inventatorul – ideea trecerii la ora de vară îi aparține lui Benjamin Franklin și datează încă din secolul al XVIII-lea.
Scopul – motivul pentru care orele de pe ceasornic se schimbă în funcție de perioada anului este unul de natură economică și chiar practică. Orele au fost stabilite astfel încât lămpile cu ulei sau cu gaz să lumineze pentru o perioadă optimă.
Uniunea Europeană va renunța la ora de vară din anul 2021
Parlamentul European a votat marţi, 26 martie, în favoarea renunţării la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă, măsura urmând să fie aplicată din 2021.
Comisia pentru Transport şi Turism (TRAN) din Parlamentul European (PE) a votat luni, 4 martie, favorabil propunerea ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană, se menţionează într-un comunicat de presă al Parlamentului European (PE).
TRAN propune ca schimbarea orei în ultima duminică din martie 2021 să fie ultima pentru ţările din Uniunea Europeană care decid să-şi păstreze permanent ora de vară.