Carmen Tanase are o energie molipsitoare si cucereste publicul intr-o secunda cu daruirea si umorul ei, insa in spatele actritei, Carmen Tanase, se ascunde omul Carmen Tanase, o femeie cu o viata plina de probleme si trairi despre care vorbeste foarte rar.
Carmen a acordat un interviu, in care a raspuns la foarte multe intrebari!
Banuiesc ca aveti foarte putin timp liber. Cum vi-l petreceti? Aveti vreo pasiune despre care noi nu stim?
Recent, vorbeam cu o prietena si ii spuneam ca am ajuns sa imi doresc foarte mult sa am o zi in care sa nu fac nimic, sa stau in pat de dimineata pana seara.
Cel mai fericit moment al vietii mele a ajuns sa fie seara, cand termin treaba si ma pot baga in pat. Sunt foarte obosita, mai ales psihic.
Nu imi mai ramane timp fizic sa fac nimic altceva. Dar, cand mai prind cateva zilele libere, merg sa-mi vad colegii jucand la teatru, cat pot de mult. Avand in vedere ca am cam in fiecare seara spectacol, nu ajung sa vad piese de teatru, dar uite ca am reusit in perioada asta.
Stiu ca fiul dumneavoastra s-a mutat din tara. Cum intretineti aceasta relatie la distanta? Cat de des va vedeti?
Vorbim de cateva ori pe zi, fie la telefon, fie ne vedem pe video. Ne sfatuim ca si cum ar fi aici.
Cand pot, ma duc eu la el, cand poate, vine el la mine. De Sarbatori a fost aici. Nu am o problema cu distanta. Pentru mine, important e ca el sa fie bine si sa fie fericit. Poate sa fie oriunde, chiar si la Polul Nord, dar sa fie bine.
El este regizor. In ce masura va sfatuiti unul pe celalalt in ceea ce priveste aspectele profesionale?
Tot timpul ne sfatuim. Inainte, cu cativa ani de zile in urma, ma intreba el pe mine, acum il intreb eu pe el. A venit momentul cand el stie mai multe decat mine.
Lui Carmen Tanase i-ar fi placut sa aiba mai multi copii
V-ar fi placut sa aveti mai multi copii?
Da. Mi-ar fi placut sa mai am unul, cel putin.
Stiu ca l-ati iubit enorm pe sotul dumneavoastra si ca ati avut un inceput de relatie atipic. Am citit ca nici nu ati vrut sa va casatoriti… Este adevarat ca nu ati imbracat rochia de mireasa?
Am imbracat o rochie, care mi s-a parut potrivita pentru acest moment, dar nu era ceea ce se intelege acum prin rochie de mireasa, cu paiete si altele.
Am avut o rochie, facuta de Doina Levinta, pe care mi-a cumparat-o prietenul si fratele meu, Radu Duda.
O rochie alba, extrem de simpla, pe care am folosit-o la nunta mea. Nu am avut voal, dar am avut o floare in par. Era o rochita, dupa cum cred eu…
Au trecut multi ani de cand sunteti singura… Pareti o persoana extrem de optimista si vesela, dar au fost momente in care ati resimtit singuratatea?
Sigur. Ca orice om, cred. Nu vreau sa dezvolt prea mult subiectul asta, nu sunt singura persoana care a ramas sa-si creasca singura copilul. Dar, ca orice om, ai momente cand simti ca te lasa fortele.
Cand ati spus ultima oara „Te iubesc!?
Chiar ieri am zis „te iubesc. Le-am spus fiului meu si mamei mele. Anul acesta, de ziua mea, Tudor mi-a trimis mai devreme cadoul prin posta si, atunci, mama s-a gandit sa nu mai astepte si sa mi-l dea si pe al ei.
De la Tudor am primit o pereche de cercei, dintr-o piatra despre care spune el ca mi se potriveste foarte mult.
Sunt din aur si din lapislazuli, o piatra foarte veche si incarcata cu tot felul de energii si semnificatii. Si de la mama, tot niste cercei din aur, cu aripi de inger.
Sunteti o mare iubitoare de animale. Cati prieteni patrupezi aveti acum?
Multi.
Aveti vreun regret major? Ceva ce ati schimba, daca ati putea da timpul inapoi?
In principiu, nu. Ma gandesc uneori ca poate ar fi trebuit sa raman in strainatate, atunci cand am avut ocazia sa o fac. Dar nu sunt convinsa, insa ma gandesc uneori la asta. Aveam sansa sa raman in Israel, unde puteam sa practic meseria de actrita. Asta s-a intamplat cu multi ani in urma, cand eram studenta.
Cel mai greu moment a fost cand si-a pierdut tatal, apoi sotul
Care considerati ca a fost cel mai greu moment al vietii dumneavoastra si cum ati reusit sa va remontati?
Primul a fost atunci cand l-am pierdut pe tata, care a fost modelul meu de barbat, ca sa zic asa. A fost echilibrul meu, sursa mea de energie, de umor.
Asta se intampla cand aveam 21 de ani, a fost foarte greu. A doua oara, cand l-am pierdut pe Tucu, sotul meu.
Cand a fost, de asemenea, greu… Dar nu mi-am permis sa cad, erau niste oameni care depindeau de mine.
Nu ai cum sa cazi cand niste oameni se uita la tine si nu au posibilitatea sa se descurce singuri, respectiv un copil si o mama in varsta. Nici macar nu te gandesti: „Aoleu, ce fac eu acum?, pur si simplu vine de la sine.
Care este, in general, ultimul gand pe care il aveti atunci cand puneti capul pe perna?
Gandul meu? Sa stiu ca, in jurul meu, totul este in regula, ca toti ai mei sunt bine. Toti ai mei, adica toate vietuitoarele care ma inconjoara, bipezi, patrupezi… Si cu dorinta ca ziua urmatoare sa fie usoara, sa nu se mai intample ceva.