Melania Medeleanu (40 de ani), fondatoarea Asociației MagiCAMP și fostă prezentatoare tv, este însărcinată. Aceasta va deveni mamă pentru prima dată în doar o lună.
Frumoasa Melania Medeleanu, fostă prezentatoare la Prima Tv, va deveni mamă în curând.
În ultimele luni, fosta vedetă tv a evitat să-și expună burtica în imaginile de pe rețelele sociale. Singurul lucru care a dat de gândit a fost o fotografie de la un eveniment al Uniunii Europene, din urmă cu două luni, unde a și fost premiată pentru Asociația MagiCAMP, în care apare cu o rochie largă.
Melania Medeleanu va naște în preajma Crăciunului
Melania a confirmat fericita veste pe Facebook, acolo unde a dezvăluit și că va naște în preajma Crăciunului: „Când alegi să-ţi asumi un rol cu o componentă publică îţi dai seama că, implicit, multe perechi de ochi vor fi aţintite asupra ta şi că ce faci, ce zici, cum acţionezi poate fi supus unei analize amănunţite. Şi adesea foarte subiective.
Am împărţit cu voi şi bune, şi rele, provocări, reuşite, eşecuri, poveşti personale şi profesionale. Fiecare persoană decide care e limita potrivită pentru sine până la care îşi doreşte să împărtăşească detalii despre viaţa care începe dincolo de uşa casei.
M-am străduit de-a lungul timpului să-mi ţin viaţa privată departe de ochii publicului, să-i protejez în acest fel pe cei ce-mi sunt apropiaţi şi care n-au nicio vină că eu am ales o meserie care implică uneori şi lumina reflectoarelor.
În proaspăta mea familie, în care doar eu sunt ceea ce se cheamă «persoană publică», aş vrea, şi cu ajutorul vostru, să rămân consecventă acestui principiu.
Cu atât mai mult în această perioadă de maximă vulnerabilitate, cu încărcătură emoţională uriaşă, în care, în preajma Crăciunului, după 9 luni de fluturi şi griji, voi primi cel mai frumos, cel mai aşteptat dar al vieţii mele, la care aproape că nu mai îndrăzneam să sper: un prunc minune. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi discreţie.
Melania Medeleanu ajută copiii bolnavi de cancer
În ultimii ani, Melania și-a pus viața în slujba celorlalți și a demarat, alături de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, un proiect care s-a transformat ușor într-un fenomen național: MagiCAMP, o tabără pentru copiii bolnavi de cancer, o perioadă care să-i ajute să-și recapete încrederea, să uite puțin de probleme și să le readucă zâmbetul pe buze.
Au trecut deja cinci ani de la demararea acestui proiect. Dacă la început, în tabără au ajuns 32 de copii, în 2018, numărul acestora a ajuns la 270. Proiectul s-a dezvoltat, iar astăzi există și Magic Home, poate cea mai cunoscută acțiune a asociației, o casă în București, un apartament în Cluj și altul la Viena, în care pot sta aparținătorii copiilor cu afecțiuni oncologice pe perioada tratamentului și în care dispun de facilitățile unei case.
MagicBOX (un colet cu ajutoare care pleacă lunar către copiii aflați în situații dificile și către familiile lor), MagicTICKET (vacanțe pentru familiile copiilor diagnosticați cu cancer sau aflați în situații vulnerabile),
MagicCALL (o linie deschisă pentru pacienți, la capătul căreia un specialist îi consiliază în legătură cu toate etapele pe care le implică lupta cu cancerul) și MagicMAKERS -Bursele de sănătate (estinat copiilor diagnosticați cu cancer și familiilor lor, precum și copiilor care au suferit arsuri grave și familiilor lor) sunt celelalte proiecte ale asociației.
Melania Medeleanu s-a retras din televiziune în 2016
După ce în 2010, Melania Medeleanu a renunțat de postul de prezentatoare de la Realitatea Tv, pentru a se mai întoarce după câteva luni până în 2014, în 2016, aceasta a decis să pună punct carierei în televiziune, după ce s-a retras de la Prima Tv.
”Uneori pur şi simplu mă arunc în gol. N-am asigurare, nu ştiu cât fac până jos şi dacă ajung întreagă dar ştiu sigur că întreagă n-aş fi dacă nu mi-aş asculta inima. Mi-am petrecut 22 de ani în faţă camerelor de luat vederi. De acolo v-am povestit şi bune şi rele.
V-am salutat la sosire şi mi-am dorit de fiecare dată să fiu o gazdă bună, aşa încât să rămâneţi cu mine până la sfârşit. N-o să va mai urez „O seară fără cusur!” dar vă asigur că gândurile mele bune se vor îndrepta adesea spre voi şi că de fiecare dată va fi cu dor şi cu recunoştinţă. Mă despart azi şi de o echipa care mi-a dat foarte mult şi căreia îi rămân datoare.
Am găsit la Prima TV oameni calzi şi înţelegători. Le mulţumesc pentru tot ce mi-au dăruit, chiar şi atunci când n-aş spune că merităm. Pentru o vreme o să fiu hai hui, o să lupt pentru cauze în care cred, o să mă bucur să fiu parte din ce-i face pe oameni mai buni – fie că e vorba despre cursuri sau proiecte sociale şi o să las Universul să se joace cu viaţă mea cum ştie mai bine”, a scris ea pe Facebook.
Melania Medeleanu a fost căsătorită cu Dan Teodorescu, vocalistul trupei Taxi
Timp de patru ani, între 2002 și 2006, Melania Medeleanu a fost soția lui Dan Teodorescu, liderul trupei Taxi. Acesta și-a refăcut viața alături de actrița Irina Chiosa, pe care a luat-o de soție în urmă cu 9 ani.