Nasii sunt prezenti in doua momente importante prin care trece un crestin-ortodox: botezul si casatoria. Ei devin parinti spirituali ai celui botezat sau ai mirilor pe care-i cununa. Biserica are, insa, o serie de reguli stricte pentru ca cineva sa poata fi nas.
Atat botezul, cat si cununia, sunt considerate de Biserica slujbe speciale, numite Taine. Reprezinta o noua etapa spirituala: cel botezat se naste in viata de crestin, iar mirii se nasc in viata noua, aceea a unei familii. De aceea, spun oamenii Bisericii, la ambele Taine trebuie sa asiste parintii spirituali sau nasii.
In cadrul logodnei, nasii pun, impreuna cu preotul slujitor, inelele pe degetele mirilor, pun si iau de pe cap cununiile mirilor la cununie. Tot ei sunt cei care tin lumanarile, de o parte si de alta a celor doi tineri care se cununa si participa la dansul ritual, din randuiala acestei Sfinte Taine.
Preotul profesor Nicolae Necula, in volumul „Biserica si Cult pe intelesul tuturor” spune ca „nasii insa nu au numai un rol estetic si ajutator in savarsirea Tainei Cununiei, ci devin din acel moment parintii sufletesti sau duhovnicesti al celor doi miri.
Pentru cei doi miri, casatoria si mai ales cununia religioasa inseamna o renastere spirituala, nasterea unei familii, pentru care este nevoie de parinti, asa cum pentru nasterea fizica este nevoie de parinti.
Tinand seama de acest rol deosebit al nasilor, de indrumatori si calauzitori ai viitorilor soti, biserica cere ca nasii sa indeplineasca anumite conditii:
– Mai intai, trebuie sa fie ortodocsi. Asistenta mirilor la cununie de catre nasi de alta religie nu este ingaduita.
– In al doilea rand, se recomanda ca nasii sa fie mai in varsta decat mirii, pentru a fi cu adevarat parinti sufletesti, avand o experienta de viata din care sa impartaseasca ei celor doi tineri.
– Nasi sau nuni pot fi si rude apropiate: frati, surori, veri, cumnati. Parintii nu pot fi nasii propriilor lor copii. De asemenea, calugarii nu pot fi nasi, ca si in cazul Botezului, fiindca acestia traind departe de lume, in manastiri, nu se pot ingriji de calauzirea religios – morala a finilor.
– In al treilea rand, nasii trebuie sa fie cununati si sa aiba o viata morala ireprosabila pentru a putea fi exemple pentru finii lor.
Nu se recomanda ca nasii sa fie tineri necasatoriti. De asemenea, nu este recomandabil ca nasii sa fie tata si fiica sau mama si fiu. Obiceiul practicat in Moldova si mai ales in Bucovina de a avea mai multe perechi de nasi de cununie nu este recomandat.
– Nasia de Cununie ca si cea de Botez creeaza rudenie spirituala care constituie impediment la casatorie intre aceste rude in legatura cu nasia.”
Pe langa aceste conditii, alti teologi considera ca nasii trebuie sa cunoasca invatatura de credinta ortodoxa si sa fie oameni care frecventeaza biserica.
Desigur, pe langa aceste obligatii religioase ale nasilor, nu trebuie uitate nici cele pe care obiceiurile le impun in functie de fiecare zona a tarii sau de statutul social.
Amintim aici cateva astfel de traditii: turta miresei, basmaua, oglinda, cadouri pentru miri, plata slujbei religioase si multe altele.