Noua lege a pensiilor, adoptata de Guvern. Cum cresc veniturile pensionarilor

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, noua lege a pensiilor, proiectul urmând să ajungă în Parlament.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a precizat că acest proiect de act normativ vizează creşterea veniturilor pensionarilor şi eliminarea inechităţilor în sistemul public de pensii.

Guvernul a adoptat proiectul legii pensiilor, anunţă România TV, acesta urmând să fie transmis Parlamentului.

Legea pensiilor se află pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

„Discutăm astăzi, în şedinţa de Guvern, noua lege a pensiilor, un proiect important pentru milioane de români, prin care ne dorim creşterea veniturilor pentru pensionari şi eliminarea inechităţilor în sistemul public de pensii.

Astfel, asigurăm pensii egale pentru muncă egală şi îndreptăm inechităţile din prezent, când două persoane, care au avut aceeaşi ocupaţie şi au aceeaşi vechime în muncă, beneficiază de pensii diferite”, a declarat Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a spus că legea va fi aplicată etapizat, urmând ca punctul de pensie să crească la 1.265 anul viitor, la 1.775 de lei în 2020 şi la 1.875 de lei în 2021. Dăncilă a subliniat că aceste creşteri pot fi susţinute din punct de vedere bugetar.

„Această lege este complexă, bazată pe principii solide, care poate fi susţinută din punct de vedere bugetar şi asupra căreia ne-am consultat atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele”, a declarat Dăncilă.

Miercuri, înaintea şedinţei de Guvern, aproximativ 150 de pensionari au protestat în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de faptul pensiile nu vor mai fi corelate cu salariul mediu brut pe economie începând cu anul 2021.

Reprezentanţii pensionarilor au afirmat că nu au fost consultaţi cu privire la modificările aduse sistemului de pensii, încercând în repetate rânduri să discute cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Legea prevede că începând din anul 2022, valoarea punctului de referinţă creşte anual cu rata medie a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Punctul de referinţă este un alt indicator luat în calcul la stabilirea valorii pensiei şi reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie şi nivelul mediu al stagiilor de cotizare, adică 25.

În 28 septembrie, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, spunea că legea pensiilor a fost suficient de mult dezbătută, simulată şi calculată, astfel încât să nu fie necesare foarte multe amendamente de la Parlament.

Ministrul Muncii a afirmat că pensiile cresc până în 2021, dar abia atunci se va aplica noua formulă, pentru că până atunci nu există posibilitatea tehnică de a recalcula 5 milioane de pensii.