Moștenirea lăsată de designerul francez Coco Chanel este extrem de importantă pentru întreagă lume a modei.
Un adevărat vizionar, Coco Chanel a inspirat femeile să se îmbrace pentru ele însele. Creatoarea a avut un real impact nu doar asupra dezvoltării industriei de modă, ci și asupra întregii societății din perioada anilor ’20 și după.
Chanel a fost un pionier al esteticii moderne, promovând siluetele confortabile, care eliberau corpurile de corsetele și jupele restrictive. „Luxul trebuie să fie confortabil”, spunea ea, iar în piesele sale se regăseau forme și materiale tipic masculine, precum jerseul.
Chanel se uita dincolo de manechinul din fața ei și vedea femeia reală, care urma să-i poarte hainele.
Considerată drept cea mai importantă contribuție marca Chanel adusă în lumea modei, mica rochie neagră a fost pentru creatoare o piesă esențială din garderobă.
Ea considera această piesă potrivită atât pentru zi sau seară, cât și pentru orice alt eveniment. Iar astăzi, nicio garderobă a femeii moderne nu este completă fără, cel puțin, o mică rochie neagră.
Eleganța unui costum Chanel din tweed nu iese niciodată din tendințe. Clasicul sacou fără guler și fusta asortată acestuia au fost reactualizate de casa Chanel în repetate rânduri în ultimii 70 de ani.
La fel și Chanel No.5, cel mai cunoscut și vândut parfum din lume, și-a păstrat ambalajul de acum aproape 100 de ani, aceeași sticlă Deco în care a fost prezentat publicului pentru prima dată.
În continuare, am făcut o selecție de 20 de citate inspiraționale marca Gabrielle „Coco” Chanel, care nu își vor pierde niciodată substanța, la fel ca cea care le-a rostit.
– „Natura îți oferă fața pe care o ai la 20 de ani. La 50 de ani vei avea fața pe care o meriți”.
– „O femeie trebuie să aibă două calități: să fie elegantă și fabuloasă”.
– „Nu știu de ce femeile vor vreunul dintre lucrurile pe care le au bărbații, când unul dintre lucrurile pe care femeile le au sunt bărbații”.
– „Cochetăria este triumful spiritului asupra simțurilor”.
– „Pentru a fi de neînlocuit trebuie să fii diferit”.
– „Îmbracă-te bine și vor reține rochia; îmbracă-te impecabil și vor reține femeia”.
– „Moda se schimbă, dar stilul rămâne”.
– „Luxul trebuie să fie confortabil. Altfel nu mai este lux”.
– „Cea mai frumoasă culoare din lume este culoarea care arată bine pe tine”.
– „Accesoriile sunt știința; frumusețea este o armă; modestia este eleganța”.
– „Simplitatea este cheia eleganței adevărate”.
– „Poți să fii fabuloasă la vârsta de 30 de ani, încântătoare la 40 de ani și irezistibilă pentru tot restul vieții”.
– „O femeie care nu se parfumează nu are viitor”.
– „Sunt oameni care au bani și oameni care sunt bogați”.
– „Cel mai curajos lucru este, încă, să gândești singur. Și cu voce tare!”.
– „Noi, femeile, avem nevoie de frumusețe ca să ne iubească bărbații și de prostie ca să-i iubim”.
– „Nu-ți pierde timpul bătând într-un perete sperând că îl vei transforma într-o ușă”.
– „Oh, de câte griji scapă omul atunci când decide să nu mai fie ceva, ci să fie cineva”.
– „Există timp pentru muncă și timp pentru dragoste. Asta face să nu existe timp pentru altceva”.
-„Moda nu este ceva ce există numai în rochii. Moda este în cer, pe stradă, moda are de-a face cu idei, cu felul în care trăim, cu ceea ce se întâmplă”.