Adriana Tradafir, una dintre actrițele care atunci când intră într-o încăpere o umple de fericire datorită râsului ei molipsitor a avut o tinerețe trista.
În vârstă de 62 de ani, Adriana a copilărit la țară și a învățat să se descurce singură de mică.
Adriana Trandafir a avut o tinerețe trista
De altfel, vedeta declară, că așa a prins rădăcini, și-a luat forța țăranului român și a prins încredere în Dumnezeu.
„În familia mea, ciudat, suntem trei generații. Eu, care am copilărit la țară, soțul, cu cheia la gât, care a copilărit în lift, și copiii mei, care au copilărit la mall.
Faptul că am copilărit la țară, că prin rădăcini mi-am luat forța țăranului român și încrederea în Dumnezeu… Și, de ce nu, cei șapte ani de acasă, care au devenit speciali, deoarece au fost grei și m-au învățat să mă descurc în viață”, a declarat artista.
Un moment greu în viața sa a fost reprezentat de pierderea custodiei fiului ei, Ștefan Bogrea, pentru faptul că nu îl putea întreține.
„Am rămas atunci singură, fără băiat și părăsită de tatăl meu, care a plecat din Tribunal la braț cu fostul meu soț”, a povestit Adriana Trandafir în urmă cu câțiva ani.
„Nu știu dacă aș schimba ceva”
Întrebată dacă ar modifica un moment din trecut, în cazul în care ar avea această putere, actrița a spus: ”Nu știu dacă aș putea schimba… Aș fi făcut în așa fel încât măicuța mea să nu plece in cer.
Mi-aș dori acum să-i pot spune cât de mult am iubit-o, cât de mult a însemnat pentru mine și, în același timp, să-i mulțumesc că plecarea ei a făcut din mine un copil responsabil”.
Cât despre momentul care a făcut-o să aleagă meseria nobilă de actor, moment prin care s-a decis ca românii să rădă mai mult, Adriana Trandafir a spus: „când aveam șase ani și am participat la primul concurs de teatru și poezie, în juriu era un actor adevărat, care m-a întrebat ce vreau să mă fac.
Eu am răspuns că vreau să mă fac actriță, iar el a spus, de față cu toți, când mi-a dat premiul, că eu nu o să mă fac niciodată actriță și să țin minte asta, pentru că eu m-am născut actriță.
Se numește Cornel Poenaru, a împlinit 85 de ani și este îngerul meu păzitor. Când am împlinit 60 de ani, am fost la el în Germania, unde locuiește acum, și i-am mulțumit că a fost îngerul meu păzitor, a crezut în mine și m-a determinat să dau la teatru”, a povestit marea actriță.