Paștele ortodox este sărbătorit în anul 2019 pe 28 aprilie. Meteorologii au făcut primul anunț despre starea vremii de Paște.
În Capitală, cerul va fi parțial însorit, iar valorile termice vor urca până la 22 de grade Celsius. La Cluj-Napoca vor fi condiții de ploaie și furtuni și o maximă de 20 de grade Celsius. La Iași va fi cald și un cer predominant însorit.
În prima săptămână a lunii aprilie, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în întreaga ţară.
În plus, cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în regiunile intra-carpatice şi apropiate de cele normale ale săptămânii, în restul teritoriului.
Vremea va menține același trend și în cea de-a doua săptămână a lunii, urmând ca temperaturile să mai crească spre finalul intervalului.
Astfel, pe 28 aprilie, când este sărbătorit Paștele ortodox, vremea va fi caldă în majoritatea regiunilor din țară, iar temperaturile se vor încadra în limitele normale pentru această perioadă a anului.
Unde va fi cald și unde va ploua de Paște
În București, de Paște vor fi 22 de grade Celsius și un cer parțial însorit. Prin comparație, cea mai ridicată temperatură înregistrată în Capitală în luna aprilie a fost de 32 de grade Celsius în 2016, iar cea mai mică a fost de 3 grade Celsius în 2009. Meteorologii anunță că în 17 zile din luna aprilie în București se vor înregistra valori termice până la 18 grade Celsius.
De Paște, la Cluj-Napoca vor fi condiții de ploaie și furtuni. Temperatura minimă va fi de 6 grade Celsius, iar cea maximă de 20 de grade Celsius.
La Iași va fi cald și un cer predominant însorit (maximă de 22 de grade Celsius). Pe litoral, cerul va fi predominant însorit. Temperatura minimă va fi de 11 grade Celsius, iar cea maximă de 18 grade.