4 rețete de broccoli. Cum să-l faci delicios chiar și pentru copiii tai

Broccoli este foarte gustos mâncat crud, în salate, alături de oricare alte legume, ca salata verde, roșiile, ardeii grași, castraveții, ceapa verde, ridichile.

Apoi, foarte simplu de gătit, este să-l fierbi 4-5 minute, nu mai mult, pentru ca buchețelele să rămână crocante. Mănâncă-le cu cotor cu tot, pentru că acesta conţine mult betacaroten.

Supă-cremă de broccoli

Ingrediente: 500 g broccoli, 1 rădăcină de praz (10-15 cm), 1 rădăcină mică de păstârnac, 1 morcov mic, 1 felie de țelină, 1 cartof potrivit, 1 cub de unt, 200 ml smântână pentru gătit, 1 linguriță cu pudră de nucșoară, piper roșu, sare.

Mod de preparare: Fierbe ca pentru o supă de legume păstârnacul, morcovul, țelina și cartoful. Scoate legumele fierte într-un castron.

Opărește prazul și buchețelele de broccoli bine spălate în supa de legume. Mixează cu un blender de mână legumele fierte cu untul și jumătate din cantitatea de smântână.

Adăugă treptat prazul, broccoli și restul de smântână, amestecând până când obții o cremă densă. Adaugă treptat din supa de legume până când ajungi la consistența dorită. Potrivește supa-cremă de sare și piper și servește-o fierbinte, cu crutoane de pâine prăjită.

Supă-cremă de broccoli cu dovlecei

Ingrediente: 350 g broccoli, 400 g dovlecei, 1 ceapă medie, 2 căței de usturoi, 1,5 l supă de legume, 100 ml smântână, 1 lingură cu ulei, 1 vârf de linguriță cu usturoi granulat.

Mod de preparare: Toacă mărunt ceapa și usturoiul și călește-le. Adaugă dovleceii curățați de coajă și tăiați cubulețe. Ține tigaia pe foc 1 minut, apoi pune mixul în supa de legume.

Fierbe supa cu dovlecei 5 minute, apoi adaugă broccoli bine spălat și mai fierbe supa încă 15 minute. Pasează apoi legumele cu un mixer vertical împreună cu jumătate din supă (poți păstra câteva buchețele mici de broccoli ca să decorezi farfuria cu supă la servire).

Ia un polonic din supa rămasă și dă-o într-un clocot, toarn-o apoi peste crema de dovlecei și broccoli.

Adaugă smântâna și, în funcție de gust, de cât de consistentă vrei să fie supa-cremă, mai pune din zeama în care au fiert legumele. Servește-o imediat, fierbinte, cu crutoane de pâine prăjită.

Omletă cu broccoli și ciuperci

Ingrediente: 1 mână de broccoli, 1 mana de ciuperci tăiate felii, 2 ouă, 20 g brânză telemea rasă, 1 lingură unt, 60 ml lapte, 1 linguriță usturoi tocat mărunt, piper, sare.

Mod de preparare: Gătește broccoli la abur până se înmoaie. Pune-l deoparte. Topește 1 lingură de unt într-o tigaie la foc mediu și adaugă ciupercile și usturoiul.

Amestecă până când ciupercile devin maronii. Bate ouăle cu sare și piper. Scoate usturoiul și ciupercile din tigaie și pune-le pe o farfurie.

Pune ouăle în tigaie. Când încep să se prăjească, ridică-le marginile astfel încât partea neprăjită să curgă în mijloc.

Mai lasă puțin pe foc și adaugă brânza rasă, broccoli și ciupercile infuzate cu usturoi. Împachetează omleta și mai las-o p foc 1-2 minute, până când brânza este complet gătită.

Broccoli la cuptor

Ingrediente: 300 g broccoli, 100 g mozzarella, 1 cubuleț de unt, 1 linguriță cu sare, 1 linguriță cu piper pudră

Mod de preparare: Pune apă la fiert într-o oală de 1 l. Când dă în clocot pune buchețelele de broccoli și sarea.

Lasă pe foc 5 minute, scurge apoi apa și așează broccoli într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Taie mozzarella felii ceva mai groase și așeaz-o peste broccoli.

Pune untul între broccoli și mozzarella și la baza buchețelelor de broccoli. Pune tava în cuptorul preîncălzit la foc potrivit, lasă timp de 15 minute, până se topește mozzarella.

Scoate tava, pudreaz-o cu piper, las-o la răcit 5 minute și o poți pune pe masă.