O bătrână de 81 de ani a găsit 20.000 de lei la gunoi, darul de nuntă al unor tineri proaspăt căsătoriți. „Am luat portofelul, l-am băgat în buzunar la capot şi m-am dus la cimitir.”

Deși are o pensie de doar 500 de lei, o bătrână din Prahova a găsit o geantă cu bani la gunoi în care se aflau peste 20.000 de lei

Fără să stea pe gânduri, femeia de 81 de ani a predat bunul găsit la Poliție. Cei care o pierduseră sunt doi tineri proaspăt căsătoriți care și-au pus bine o parte din banii de la nuntă. Mireasa a făcut, însă, curățenie, și a aruncat și geanta la gunoi.

Floarea Drăgan are 81 de ani și este din comuna prahoveană Păulești. Pensionara a impresionat o comunitate întreagă, după ce a găsit la gunoi o geantă cu bani și a predat-o Poliției, potrivit Știrile TVR.

„Am luat portofelul, l-am băgat în buzunar la capot şi m-am dus la cimitir. N-am putut să-i număr eu cu noră-mea. Ce zice fiu-meu: „Ţineţi-i acolo, nu umblaţi la ei, că vin eu!”

A venit el, am numărat câte 10 milioane. I-am pus pe masă, am dat drumul la televizor, am închis televizorul. Nu m-am liniştit”, a declarat Floarea Drăgan, bătrâna care a găsit geanta cu bani.

Pensionara a anunțat imediat Poliția

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că în geantă nu erau acte care să ducă la depistarea proprietarilor genții”, a precizat Raluca Brezean, purtătorul de cuvânt IJP Prahova, pentru sursa citată.

Păgubiții sunt doi tineri care strânseseră banii după nunta făcută în urmă cu doar trei săptămâni. Soțul i-ar fi pus bine într-o geantă, pe care soția ar fi aruncat-o fără să știe. După ce și-au recuperat bunul pierdut, tinerii căsătoriți au vizitat-o și pe Floarea Drăgan.

„Mi-a adus prăjituri, o sticlă de suc, mi-a dat şi bani. 5 milioane”, a spus Floarea Drăgan.

Potrivit legii, cei care își însușesc un bun găsit pot face până la trei luni de închisoare sau riscă o amendă usturătoare.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *