Cele mai puternice zodii! Nu renunţă niciodată la visele lor şi nu lasă nimic să le abată de la drumul ales

V-aţi întrebat vreodată care unt cele mai puternice zodii ale horoscopului? Tăria de caracter, perseverenţa, motivaţia, ambiţia, sunt printre trăsăturile de caracter pe care le au în comun oamenii puternici.

V-am pregătit TOP 5 cele mai puternice zodii:

Cele mai puternice zodii: Berbec

Nativii Berbeci au un entuziasm egalat doar de energia lor. Au curajul de a se aventura acolo unde alţii nu s-ar încumeta, iar în politică se simt ca peştele în apă.

Berbecul este recunoscut ca fiind extrem de direct atunci când are ceva de spus, indiferent de cât de deranjant ar fi ceea ce gândeşte. Nu cunosc teama atunci când îşi pun ceva în cap, trăind pentru a da piept cu provocările. Nici nu-i de mirare că Berbecul face parte din cele mai puternice zodii.

Cele mai puternice zodii: Leu

Nativii din zodia Leului ar putea sta pe acelaşi nivelul cu cei din zodia Scorpionului, spre diferenţă de celelalte trei zodii considerate puternice: Capricorn, Berbec şi Săgetător.

Maiestuos, plin de energie, Leul atrage masele cu un magnet. Ca şi Scorpionul, Leul este un lider înnăscut şi, de regulă, reuşesc să aibă succes în ceea ce-şi propun, în special în zona politică sau la nivel de conducere în corporaţii.

Carismatici şi foarte încrezători, activi din cale afară, cu o atitudine generoasă, au darul de a-şi atrage simpatia şi de a cuceri foarte uşor oamenii. Faptul că se foloseşte cu eficienţă de această trăsătură califică Leul în rândul celor mai puternice zodii.

Cele mai puternice zodii: Scorpion

Dispute referitoare la cel mai puternic semn zodiacal există între astrologi dintotdeauna, însă Scorpionul se pare că iese câştigător la puncte, conform astrology.ygoy.com. Misterioşi, fermecători şi inteligenţi, nativii din Scorpion sunt lideri înnăscuţi, dăruiţi să-şi ducă la îndeplinire menirea cu orice preţ, acel tip de oameni despre care se spune că nu este bine să te pui.

Energia lor fabuloasă şi determinarea de care dau dovadă în atingerea scopurilor, dorinţa lor de a conduce îi face irezistibili în faţa multora.

Scorpionii, care au ca simbol pasărea Phoenix, stau extraordinar de bine şi la capitolul intuiţie, ceea ce îi ajută enorm în atingerea obiectivelor. Nu-i vezi că-şi ies prea des din fire, dar întotdeauna să te aştepţi la răzbunare. În ciuda acestei trăsături negative, Scorpionul face parte din cele mai puternice zodii.

Cele mai puternice zodii: Săgetător

Nu în ultimul rând, nativii din Săgetător sunt independenţi, curajoşi şi au darul de a privi aproape mereu partea plină a paharului în viaţă.

Generoşi, sunt în stare să-şi dea cămaşa de pe ei pentru a ajuta un seamăn aflat la ananghie, iar sinceritatea lor îi face demni de admiraţie. Este posesorul unei mari puteri intelectuale şi are o extraordinară dorinţă de deschidere către lume şi mondenitate.

Este atras de valorile înalte, profund morale şi este convins că oamenii îşi pot depăşi condiţia prin educaţie. Convingerile sale puternice şi vasta capacitate de a citi dincolo de rânduri au reuşit să includă Săgetătorul în rândul celor mai puternice zodii.

Cele mai puternice zodii: Capricorn

Muncitori, loiali şi sinceri, Capricornii sunt extrem de puternici, deşi poate că nu lasă această impresie la prima vedere.

Au o voinţă cu adevărat de fier, particularitate care se regăseşte la acest nivel la foarte puţine zodii. Sunt extrem de logici, foarte ambiţioşi şi mereu dispuşi să muncească din greu atunci când întrevăd rezultate pozitive într-o perioadă scurtă de timp.

Nu în ultimul rând, nativii din Capricorn sunt prieteni de nădejde, fiind acele persoane care rămân alături în cele mai dificile momente.

Cum cucereşti inima unui bărbat în funcţie de zodia lui

Uneori avem nevoie de puțin ajutor când vine vorba de dragoste. Indiferent de cât de tare ne place un bărbat și de câtă încredere avem în puterile noastre de seducție, un pic de asistență din partea astrelor nu poate să strice!

Dacă sunteți pasionați de astrologie, știți deja că nativii fiecărei zodii au anumite caracteristici comportamentale similare. Astrele vă pot ajuta să descoperiți cum să cuceriți inima unui bărbat, în funcție de zodia sub care s-a născut.

Rac (22 Iunie- 22 Iulie).

Racii au nevoie sa se simta iubiti asa ca ai grija de cum te porti cu inima lor. Au nevoie de fapte, nu de cuvinte si au nevoie sa fie mereu asigurati ca sunt iubiti. Nu le plac jocurile si au nevoie de foarte mare stabilitate si siguranta.

Scorpion (23 octombrie-23 noiembrie).

Scorpionii prefera romantismul si senzualitatea. Adora cinele romantice, declaratiile, vor o iubire ca a lui Romeo si Julietei. Desi sunt foarte rezervati cu sentimentele lor, prefera relatiile serioase, iubesc profund si sunt din natura foarte sensibili.

Pesti (19 februarie- 20 martie).

Este foarte greu sa cuceresti inima unui peste. Daca ti-ai pus in cap acest lucru trebuie sa te inarmezi cu rabdare si sa le castigi treptat incredere caci, zodie foarte delicata, nu vor intra intr-o relatie decat daca sunt siguri ca nu vor fi raniti.

Berbec (21 martie- 19 aprilie).

Berbecilor le place flirtrul, le place sa se joace, vor sa fie cuceriti. Daca ai o intalnire cu un berbec si vrei sa il/o cuceresti, trebuie sa te gandesti la ceva mult mai mult decat o simpla cina in oras sau un film.

Leu (23iulie- 22 august).

Leilor le place sa fie in centrul atentiei, asa ca, daca vrei sa-i cuceresti, asigura-te ca se simt asa.

Leii sunt pasionali, nebuni, creativi si asteapta acelasi lucru de la partenerul/partenera lor. Chiar daca sunt intr-o relatie, vor sa se bucure de independenta lor, asadar nu ii face sa se simta altfel decat liberi.

Sagetator (23 noiembrie – 21 decembrie).

Daca vrei sa cuceresti un sagetator, trebuie sa ai mereu un as in maneca.

Acestora le place sa fie surprinsi, uimiti, le place sa se gandeasca mereu cu entuziasm la ceea ce urmeaza. De asemenea, au un simt al umorului dezvoltat si le plac glumele.

Taur (20 Aprilie – 21 Mai).

Daca ti-ai pus in cap sa cuceresti un taur, pregateste-te sa fii foarte implicat mai ales fizic, stii la ce ne referim. In plus, taurii au o nevoie acuta de relaxare, fie ca este vorba de spa, de o seara in oras sau de o zi pierduta la televizor. Cu toate acestea, ei sunt foarte muncitori si ambitiosi cand vine vorba de viata profesionala.

Fecioara (23 auguts – 22 septembrie).

Fecioarele isi fac mereu planuri pe care tin cu orice pret sa le respecte asa ca in niciun caz nu trebuie sa anulezi in ultimul moment daca v-ati facut planuri impreuna. Desi nu sunt foarte comunicativi verbal, nu sunt fani ai declaratiilor de dragiste, fiti siguri ca se vor recompensa din plin in pat.

Capricorn (22 Decembrie – 20 Ianuarie).

Poate fi destul de greu sa cuceresti un capricorn pentru ca sunt foarte precauti cand vine vorba de relatii. Ei vor sa se asigure ca sunt in siguranta odata ce accepta relatia si trebuie sa faci tot ceea ce iti sta in putinta pentru a-i convinge. Insa, odata convinsi, sunt dedicati pe viata.

Balanta (23 septembrie- 22 octombrie).

Daca vrei sa fii cu o balanta trebuie sa le accepti si protejezi dorinta lor de a fi mereu in armonie. Daca nu regasesc siguranta, sprijin, echilibru si armonie in partener sau partenera, balantele prefera sa ramana singure.

Varsator (21 ianuarie – 18 februarie).

Varsatorii au nevoie sa fie mereu stimulati intelectual si nu vor accepta decat pe cineva care le va asigura aceasta nevoie.

Apreciaza oamenii deschisi, cu o imaginatie bogata, oamenii cu abilitati de comunicare ridicate, asa ca va trebui sa dai tot ceea ce e mai bun in tine pentru a le arata ca ai un creier activ si o cultura bogata.

Mai mult, un varsator nu va accepta niciodata pe cineva care ii este egal, trebuie sa ii fie superior, si nu accepta comportamentul posesiv si gelos.

Care este culoarea aurei pentru fiecare semn zodiacal si ce inseamna aceasta.

Aura este radiația invizibilă care vine de la o persoană. Culoarea sa poartă informații despre natura proprietarului, abilitățile și înclinațiile sale.

Culoarea aurii poate varia în funcție de starea de spirit, gândurile, starea de sănătate a persoanei, dar totuși, fiecare persoană are propria culoare a aurii. E ușor de știut, știind semnul zodiacal

Berbec: culoare roșie, cu o nuanță strălucitoare

Va pasă de ceea ce se întâmplă acum. Nu trăiți prin iluzii. Sunteți ambițioși și credeți că ar trebui să fiți mereu primii. Sunteți persoane pasionale si senzuale. Aveti noroc în dragoste, dar nu întotdeauna apreciați ceea ce aveți.

Taur: verde

Aveți o natură blândă. Sunteți o persoană bună, iubiți animalele, vă pasă de mediul înconjurător. Nu sunteți ambițios . Un prieten credincios, întotdeauna gata să vă ajute. Prietenii vă admiră și de multe ori vă cer sfaturi.

Gemeni: culoarea galbenă

Sunteți o persoană veselă, optimistă, plină de entuziasm. Cautati mereu cunoștințe noi, curiosi. Foarte exigenți cu voi, auto-critici. Uneori jigniti fara sa va dati seama. Chiar dacă firea lor agitată nu le face să fie persoane de încredere, cu siguranţă sunt puternici şi capabili de a schimba destine.

Rac – argintiu. Pentru că sunt influenţaţi de Lună, argintiul va fi culoarea aurei lor. Sensibili şi telepatici, empatizează foarte uşor cu cei din jur, lucru care, uneori, duce la despresie. Nu degeaba se spune că aceşti nativi au o „datorie karmică” greu de dus la bun sfârşit.

Leu – portocaliu. Leii sunt stabili şi puternici, de unde şi această nuanţă tare a aurei lor. Cu o capacitate mare de concentrare şi multă vigoare, aceşti nativi sunt mereu atenţi la detalii, dar incapabili de a-şi recunoaşte defectele.

Fecioară – verde. Pentru că sunt firi sensibile, Fecioarele trebuie să evite stresul şi să fie atente la starea lor de sănătate. Le place să fie mereu în centrul atenţiei, de unde şi această nuanţă puternică a aurei lor.

Balanţă – verde. La fel ca Fecioarele, Balanţele au un simţ estetic ieşit din comun şi se pricep la finanţe. Pentru că au o viaţă echilibrată, nu prea sunt afectate de problemele în dragoste. Au însă un defect major: lipsa de punctualitate.

Scorpion – roşu. La fel ca Berbecii, aceşti nativi sunt foarte orgolioşi şi nu acceptă nici măcar glumele pe seama lor. Aura roşie le oferă tăria de caracter pentru a trece peste orice obstacol, aşa că nu prea sunt afectate de lucrurile „pământeşti”.

Săgetător – albastru.Pentru că vor încerca mereu să-şi înalţe spiritul, albastrul cerului este culoarea aurei acestor nativi. Vor să ajungă mereu la putere, asta şi pentru că sunt capabili să ia decizii corecte şi nu suportă ca o persoană să sufere pe nedrept.

Capricorn – negru. Sunt persoane foarte complexe, iar negrul în cazul lor nu înseamnă negativitate. Să nu uităm că din întuneric se naşte lumina, iar asta înseamnă că aceşti nativi vor fi supuşi la încercări grele şi nu toţi vor izbăvi.

Vărsător – albastru. Şi ei, la fel ca Săgetătorii, visează la înălţarea sufletului şi nu suportă să vadă nedreptate în lume. Soarta i-a înzestrat cu puteri extrasenzoriale, iar asta îi face extrem de sociabili, putând comunica nu uşurinţă cu orice persoană.

Peşti – violet.Se spune despre violet că este culoarea sufletului tânăr şi are legătură cu „al treilea ochi”. Asta înseamnă că Peştii pot atinge un nivel superior de cunoaştere, sunt persoane sincere şi sensibile şi se vor oferi mereu să-i ajute pe de lângă ei.

Prognoza meteo pentru luna noiembrie! Vremea se schimba. De la 30 de grade, trecem la ninsori și temperaturi scazute

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza pentru luna noiembrie. Se pare că vom mai avea temperaturi ridicate până săptămâna viitoare. După această perioadă, frigul va pune stăpânire pe întreaga țară.

În luna noiembrie, sunt așteptate precipitații în cea mai mare parte a României. Temperaturile vor scădea semnificativ. Începând cu 4 noiembrie şi până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor scădea cu aproximativ 6 grade, iar cele minime cu 5 grade. În acest interval, vom avea parte de ploi de scurtă durată.

În zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6 grade Celsius . În Transilvania, Bucovina şi în Subcarpaţii Moldovei, temperatura medie variază între 2 şi 4 grade Celsius.

La munte, în zona joasă, dar şi în depresiunile intramontane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 0 grade Celsius, iar în zona montană înaltă (peste 1500 m) aceste valori coboară sub -4 … – 2 grade Celsius.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din noiembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 357,9 l/m2 , la Dr. Tr. Severin, în anul 1937. La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 224,5 l/m2 , înregistrată la Bucureşti-Afumaţi, în anul 1966.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 146,8 l/m2 (Dr. Tr. Severin, 6 noiembrie 1937). La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii cazută în 24 de ore este de 78,4 l/m2 , înregistrată în 4 noiembrie 1962, la Bucureşti-Filaret, potrivit ANM.

Prognoza meteo pentru luna noiembrie la munte

În prima săptămână din luna noiembrie, vremea se anunță mai caldă decât în mod normal, cu o medie a temperaturilor maxime între 13 şi 16 grade şi a minimelor între 6 şi 10 grade.

Însă, în cea de-a doua săptămână temperaturile vor scădea„Situată la hotarul dintre toamnă şi iarnă, luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi uneori ninsoarea anunţă sosirea iernii.

În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul.

În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie.”, a anunțat ANM. treptat, media maximelor nu va mai depăşi 8 grade, iar a minimelor 1 – 2 grade. La munte sunt anunțate ploi de scurtă durată mai ales la începutul intervalului şi după data de 6 noiembrie

Cine vrea să meargă în Elveţia să lucreze? Elveţia va permite liberă circulaţie pe piaţa muncii pentru români. Data de la care intră măsura în vigoare

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, într-o conferinţă de presă comună cu şeful statului elveţian, Alain Berset, că Elveţia va renunţa, de la sfârşitul lunii mai a anului viitor, la restricţiile impuse piaţa muncii românilor.

“Sper că sunt în asentimentul domnului preşedinte Berset dacă divulg o parte din discuţia noastră tete-a-tete. În mod natural această chestiune mă interesează foarte mult. Am dorit să ştiu părerea preşedintelui elveţian şi care a fost motivaţia revenirii la un contingent şi cum e real văzută comunitatea de români din Elveţia.

Concluzia e foarte bună şi pozitivă. Elveţia, din motive pur tehnice, a trebuit să revină la aceste contingente şi în condiţiile în care mi s-a confirmat că discuţiile sunt pe o notă pozitivă în România în societatea elveţiană, nu rămâne decât să spun că de la sfârşitul lunii mai 2019 nu va mai exista nicio restricţie”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferinţă comună de presă, joi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Elveţiei, Alain Berset.

Iohannis a adăugat că a discutat cu Berset şi despre comunitatea de români din Elveţia, precizând că în jur de 30.000 de români locuiesc în această ţară “care contribuie la dezvoltarea economiei şi a societăţii elveţiene”.

La rândul său, oficialul elveţian a afirmat că după mai 2019 nu va mai fi nicio distincţie sau diferenţă pe piaţa muncii din Elveţia pentru cetăţenii români.

“Când România s-a alăturat UE a integrat şi sistemul de liberă circulaţie a persoanelor. În momentul aderării a trebuie să luăm decizia acordării acestei libere circulaţii şi pentru români, însă era nevoie de un vot popular, iar votul a fost pozitiv.

În cadrul dezbaterilor, discuţia s-a purtat şi pe tema despre modul în care libera circulaţie să fie pusă în practică, pentru ca tranziţia să se facă în mod lin.

Astfel, clauzele ne-au permis să avem o trecere în acest sens. În luna mai a anului viitor ajunge la finele acestui proces, după care dată, nu va mai exista nicio diferenţă şi nicio disctincţie”, a spus preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset.

Guvernul federal din Elveţia a dispus, în 10 mai 2017, activarea unei clauze prevăzute în Acordul cu Uniunea Europeană care prevede introducerea în mod temporar a unor restricţii pe piaţa muncii elveţiană pentru cetăţenii români şi bulgari.

Povestea unei românce stabilită în Dublin. Reacția irlandezilor când îi aflau țara de origine

O româncă stabilită în Irlanda a povestit într-un interviu acordat publicației Irish Times despre zidurile de care s-a lovit în țara adoptivă de fiecare dată când vorbea despre țara de origine.

Daniela Kocis-Fitzgerald povestește că, la un moment dat, pe stradă, se pregătea să traverseze atunci când a fost abordată de o femeie în etate. Cele două au vorbit preț de câteva minute, până când bătrânica a întrebat-o care îi este țara de origine.

”Când am spus România, a renunțat literalmente la mine. M-am gândit, de ce? Cu siguranță nu a înțeles”, povestește Daniela.

”A fost un semn dur. Când spun că sunt româncă oamenii se uită într-un mod ciudat la mine. Faptul că au apărut multe materiale TV despre români nu ajută.

Dar nu asta este realitatea țării mele, este extrem de fabricată. Este ca și cum o echipă de fotografi se duce și fotografiază cele mai sărace zone din Dublin și prezintă povestea ca fiind vorba despre toată Irlanda”, a continuat aceasta.

Daniela s-a născut și a crescut în orașul Aiud. Singură la părinți, dintr-un tată maghiar și o mamă româncă, tânăra a studiat de la 15 ani într-o școală bilingvă, pentru a-și perfecționa engleza.

În timpul studiilor universitare, tânăra a decis să muncească o vară în Regatul Unit, așa a ajuns în orașul Blackpool.

”Mi s-au deschis ochii spre faptul că în afara României existau mai multe oportunități. Apoi am vizitat Irlanda de câteva ori și mi-a plăcut de fiecare dată.

Am găsit aici oameni primitori și destul de tradiționaliști. A fost la fel ca în România, unde oamenii sunt extrem de tradiționaliști, așa că am decis să stau o vreme aici”, povestește aceasta.

Daniela s-a mutat în orașul irlandez Carlow în 2009. ”Până să-mi găsesc primul loc de muncă, majoritatea interacțiunilor mele erau cu români.

Dar acum sfătuiesc oamenii care vin aici să încerce să lase deoparte mentalitatea de a fi mereu cu români deoarece, la sfârșitul zilei, ești într-o altă țară și trebuie să faci parte din acea comunitate. Am avut nevoie de câteva luni să-mi dau seama că nu pot face parte dintr-o țară și cultura ei dacă nu o îmbrățișez”.

A urmat Arklow, iar într-un final Dublin. Acolo l-a întâlnit pe Richard, cu care a rămas însărcinată. ”A jucat un rol imens în decizia mea de a rămâne în Irlanda”, spune ea. Din 2014 sunt căsătoriți și au împreună doi copii.

Daniela este extrem de fericită de faptul că soțul ei încurajează ca cei doi fii ai lor să învețe și să vorbească română.

Românca a creat și un ONG prin care organizează seminarii prin care ajută femeile din România abia sosite în Irlanda să se adapteze și să-și găsească un loc de muncă.

”Mesajul pe care vreau să îl transmis este că la sfârșitul zilei nu contează de unde vii, pentru că ești om și vei găsi oportunități dacă-ți dai șanse. Sunt foarte mulți români care au propria lor afacere în strănătate și sunt foarte stabili, dar trebuie să ai încredere în propriile forțe”, a transmis Daniela.

BAC și Evaluare Națională 2019 se modifică.

Testele grilă intră în subiectele de Bacalaureat 2019 și Evaluare Națională 2019. Ministerul Educației a modificat structura subiectelor chiar de la examenele de anul acesta.

Concret, subiectele de la BAC și Evaluarea Națională vor avea 40% itemi obiectivi, adică întrebări deschise și tip grilă, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), Marian Șuță, informează edupedu.ro.

Schimbarea are loc într-un Minister al Educației care de mai bine o lună nu are ministru plin, fără o dezbatere publică anterioară și se aplică chiar pentru copiii care anul acesta dau examenele.

Ministerul Educației a modificat structura subiectelor de examen, astfel încât toate subiectele de la BAC și Evaluare vor avea 40% itemi obiectivi, adică întrebări deschise și tip grilă.

Noutatea o reprezintă introducerea acestor itemi și la subiectele de examen de la Limba română, Matematică și Istorie, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), Marian Șuță.

“Se merge pe abordare unitară la toate disciplinele de examen. La unele discipline erau deja itemi obiectivi, la socio-umane, la geografie. Nu erau astfel de subiecte la Română, la Matematică și la Istorie“, a precizat oficialul.

Șuță a declarat că aceasta este singura schimbare, “în rest programa este aceeași, sunt respectate și structurile din anii anteriori“.

“A fost o părere a conducerii Ministerului Educației, CNEE și-a spus punctul de vedere, dar s-a luat această decizie. S-a considerat că, în felul acesta, se va reduce diferența în notele obținute de elevi la contestații.

Au fost cazuri unde diferența dintre evaluarea de la examen și cea de la contestație a fost destul de mare. Introducând acești itemi obiectivi, se mai reduce decalajul de punctaj“, a explicat pentru Edupedu.ro președintele CNEE – instituția din subordinea Ministerului Educației care concepe toate subiectele de examen.

“Nu am fost noi inițiatorii, dar în final am considerat că nu avem de ce să nu aplicăm solicitarea“, a adăugat oficialul.

Marian Șuță a spus că decizia a fost luată în cadrul unei ședințe care a avut loc în vară, “la care au participat conducerile direcțiilor din Ministerul Educației, la nivel de secretar de stat, si noi“.

Legislația prevede că examenele nu pot fi modificate pentru anul școlar în curs, ori schimbarea tipului de subiecte are în vedere chiar examenul de anul acesta.

“Structura, în principiu, nu se schimbă, ci se schimbă abordarea. Dacă ceri să calculezi aria unui pătrat pe anumite date sau spui că aria patratului cu latura 4 cm este… nu văd schimbarea de structură și nici de programă. Nu spune nicăieri să nu fie introduși itemi obiectivi“, a susținut Șuță, pentru Edupedu.ro.

De câţi bani ar fi nevoie pentru a trăi decent în România. Nici 10% nu câştigă atât

O familie cu doi copii are nevoie de peste 6.700 de lei pe lună ca să trăiască decent. Este concluzia unor cercetători care au calculat un coș minim pentru o viaţă fără lipsuri, dar şi fără mofturi.

Acesta include atât cheltuielile cu mâncarea, casă, transportul, sănătatea, şi o vacanță pe an.

Studiul stă la baza unei iniţiative legislative din parlament, prin care salariul minim sau ajutorul de şomaj ar trebui să fie calculate în funcţie de aceste nevoi. Momentan însă, foarte puţini români îşi permit acest trăi decent.

“Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trăi decent”, potrivit Constituţiei României.

Un grup de experţi de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi de la o fundaţie au calculat de câţi bani au nevoie oamenii pentru a plăti produsele şi serviciile pentru un astfel de trăi:

– 2.552 de lei pentru un adult

– 4.146 de lei pentru un cuplu

– 5.551 de lei dacă cei doi au un copil

– iar suma creşte până la 6.762 de lei în cazul unei familii cu doi copii de vârsta şcolară

Pentru aceştia, coşul minim conţine mâncare, haine, chiria sau rata pentru casă, facturile, produse de igienă, educaţia copiilor plus o vacanţă pe an şi un fond de economii al familiei. Au fost excluse, însă, lucruri considerate la limita dintre moft şi necesitate.

Cercetător: “Foarte multă lume ne-a spus că automobilul trebuie inclus într-un buget pentru traiul decent. Noi considerăm că nu putem spune că toată populaţia României trebuie să aibă un automobil”.

Totuşi, coşul minim rezultat este peste veniturile multor români.

Indirect, studiul arată cât de greu o duc, de fapt, românii. Mai puţin de 10% dintre salariaţi au venituri suficient de mari, încât să îşi permită acest coş minim, deci un trai decent. În timp ce aproape 40% dintre ei au salariul minim pe economie, adică mai puţin de 1.200 de lei net.

Cum diferenţa între aceste venituri şi coşul minim este acum uriaşă, studiul ar urma să fie folosit pentru o lege aflată în lucru la Parlament.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: “Coşul minim trebuie să fie baza în construcţia politicilor în primul rând legate de salariul minim, dar în acelaşi timp poate să fie susţinut şi pentru alte politici cu caracter social, precum indicele social de referinţă, ajutorul de şomaj”.

Este prima dată când se calculează un astfel de coş minim, cu toate cheltuielile unei familii, după cel din anul 2000, atunci când a fost introdus prin lege acest concept. După trei ani însă, guvernanţii au renunţat la el.

Acum, proiectul din parlament a trecut de Senat şi urmează să fie dezbătut şi votat de deputaţi. Nu se ştie din ce fonduri ar putea fi plătite salariile pentru un trai decent, dacă economia românească nu performează în următorii ani.

Mesajul parintilor: „Vrem copilăria copiilor noştri înapoi”. O mamă a ajuns cu fetița la psiholog

„Vrem copilăria copiilor noştri înapoi”. Aşa se numeşte o campanie iniţiată de sute de părinţi.

Semnalul de alarmă a fost tras de o doctoriţă din Târgu Jiu care are o fetiţă de clasa a 5-a. Femeia consideră că cei mici sunt tot mai stresaţi de la vârste tot mai fragede dar şi că programa şcolară încărcată, meditaţiile suplimentare şi temele stufoase îi transformă în pacienţi.

Mihaela Pungan este medic neurolog la Târgu Jiu şi mamă a doi copii. Spune că a ajuns în situaţia în care trebuie să meargă la psiholog cu fetiţa ei de clasa a V-a.

Mihaela Pungan, mămică: ”În week-end avem de făcut teme, jumătate din timpul de sâmbătă până duminică este dedicat temelor. Nu putem petrece timp de calitate în familie.”

Nu este însă singurul copil nevoit să muncească la fel de mult ca un adult.

Carmen Şerban, mama unui elev: ”A avut consultare psihiatrică, da, pentru că acuza foarte des dureri de cap. De luni până vineri sta închis în casă, că are de scris, de citit, de învăţat.”

Şi specialiştii sunt de părere că materia ar trebui simplificată.

Elena Dan, consilier şcolar: ”Manualele sunt încărcate de balast, foarte mult balast şi informaţiile importante pierd în defavoarea acestui balast.”

La o şcoală din Timişoara, elevii din gimnaziu alocă zilnic între 2 şi 3 ore doar pentru teme şi studiu.

Mihaela Șora, director Şcoala Generală 30 Timişoara: “Exerciţiile pe care ei le primesc acasă nu trebuie să aibă un grad de dificultate ridicat. Exercitile greute, exerciţiile care necesită sprijin, trebuie făcute în clasa sub îndrumarea profesorului.”

Psihologii spun că tot ce înseamnă mai mult de o oră de teme, îi afectează elevi. Efectele se pot vedea în timp, mai ales dacă şi părinţii insistă ca cei mici să lucreze suplimentar.

Bianca Brândușa, psiholog: “Pe termen lung, dacă au prea multe teme, randamentul şcolar va scădea. Capacitatea de concentrare va scădea, în plus putem vorbi şi de o lipsă a interesului pe termen lung, pentru că vor ajunge la suprasaturaţie.”

De altfel cei din ministerul Educaţiei, au recomandat ca timpul petrecut acasă pentru teme să nu depăşească două ore pe zi.

Andreea Bălan a anunțat: “Vom avea…

Andreea Bălan a surprins pe toată lumea când a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că este însărcinată în cinci luni, iar în această seară a dezvăluit că va avea încă o fetiță.

Jurata emisiunii “Te cunosc de undeva” a declarat la Xtra Night Show că Ella va avea o surioară.

“Am avut o presimțire de la prima sarcină. Acum un an am spus că nu dau hăinuțele Ellei pentru că vom avea o fetiță”, a declarat cântăreața în cadrul emisiunii de la Antena 1.

“Am o stare mult mai bună decât la prima sarcină. Acum sunt mult mai echilibrată și mult mai relaxată. Nu mi-e frică de absolut nimic. Și mă bucur că nu mi-e atât de foame ca la prima sarcină”, a declarat Andreea Bălan.

În urmă cu o săptămână, Andreea Bălan și-a anunțat fanii că este însărcinată pentru a doua oara, printr-o postare pe pe blogul său.

Aceasta a declarat că se simte foarte bine și că nu va renunța deocamdată la concerte.

“Eu știu ce restricții am. În luna a opta te oprești, pentru că vibrațiile de pe scenă te pot face să naști prematur, de aceea mă voi opri după Revelion.

Am deja programate concertele pentru Revelion, până atunci o să cânt, am și filmări, fac aceeași activitate. După Revelion mă opresc, la începutul lunii martie nasc, apoi fac două luni pauză. În aprilie sunt înapoi cu un nou show la care lucrez acum”, declara cântăreața în urmă cu câteva zile.