“Voi rămâne în istorie!” Reacția Cristinei Neagu după ce a devenit cea mai bună marcatoare all-time a CE

România a învins Germania cu 29-24 şi s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European. Denisa Dedu a fost MVP-ul meciului, iar Eliza Buceschi a înscris 11 goluri.

După acest rezultat, România are maximum de puncte după primele două meciuri.

Cristina Neagu a demonstrat încă o dată că este cea mai bună jucătoare din lume. Interul stânga al României a devenit golgheterul all-time al Campionatului European.

Cu 5 goluri marcate, Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare a Campionatului European, cu 206 goluri în total, faţă de 205 înscrise de unguroaica Agnes Farkas, cea care deţinea recordul. Neagu a doborât recordul în minutul 27, când a marcat al cincilea gol al său din meci, pentru scorul de 13-10.

”Pentru mine personal e bine că am câştigat împotriva Germaniei, că avem două puncte garantate în main round. Sunt mândră de faptul că sunt cea mai bună marcatoare de la Campionatele Europene, voi rămâne în istorie, dar cel mai important e că am câştigat.

Am făcut mai puţine greşeli azi decât în meciul cu Cehia şi am câştigat mai lejer. Acum nu ne gândim la meciul cu Norvegia, dar de mâine o vom face”, a declarat Neagu după meci, pentru TVR.

De asemenea, portarul Denisa Dedu, care a apărat două aruncări de la 7 metri şi a avut un procentaj de 37%, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului.

O evoluţie remarcabilă din rândul echipei noastre a avut-o şi centrul Eliza Buceschi, autoare a 11 goluri, ea devenind golghetera la zi a turneului final.