Statul ar putea confisca banii trimiși de românii din diaspora, dacă nu sunt justificați cu acte

Guvernul a adoptat legea conform căreia românii care transferă peste 2.000 de euro vor fi raportaţi la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Reprezentanţii Oficiului susţin însă că nu-i interesează provenienţa banilor şi oamenii nu vor rămâne fără sumele transferate, chiar dacă au fost angajaţi fără forme legale în Vest. Sunt vizaţi însă cei care spală bani sau finanţează terorismul. Cum îi pot depista? ”Îi căutăm pe internet”, explică şefii instituţiei.

Oricine va transfera în ţară 2.000 de euro, o dată sau în tranşe, va fi raportat Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Este o directivă europeană care, însă, nu stabileşte pragul de la care trebuie făcută raportarea.

Daniel Staicu, preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor: “Ne foloseşte la capitolul raportări care nu ridică indicatori de suspiciune. Este un raport statistic dacă vreţi dumneavoastră, este un raport care să ajute în efectuarea unor analize ale oficiului.”

Doar că această analiză are şi sancţiuni. Cei care trimit banii prin transfer ar trebui să precizeze sursa banilor.

Apoi, datele culese sunt trimise la Oficiul pentru Spălarea Banilor care poate cere justificarea lor, iar atunci titularul riscă amenzi şi chiar să rămână fără bani. Ori în prezent, sute de mii de romani plecaţi în străinătate trimit bani constant familiilor, bani obţinuţi de cele mai multe ori din munca la negru.

Cei de la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor susţin însă că vizaţi ar fi doar cei care au comis fapte penale. Dar recunoaşte că şi transferurile mai mari sau rare pot fi investigate.

Daniel Staicu, preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor: “Dacă la un moment dat vedem că după un comportament nomal de luni de zile, de ani, că cineva trimite 10-50.000 de euro, deja acolo vorbim de o suspiciune.”

Pentru că legea nu face diferenţa între suspiciune şi dovadă, senatorul PNL Florin Cîțu avertizează că mii de romani s-ar putea trezi că sunt investigaţi pentru că au trimis bani acasă. Iar dacă nu vor putea dovedi provenienţa, ar putea rămâne fără bani.

Cu toate acestea, reprezentanţii oficiului susţin contrariul. Legea urmează să fie adoptată de Parlament. Reprezentanţii diasporei, dar şi deputaţi din opoziţie au criticat-o şi susţin că lasă loc de abuzuri.