Ploile se mută spre sudul ţării. Avertizarea meteorologilor pentru Capitală

Ploile şi vijeliile vor continua în următoarele ore. Cantităţi mari de apă vor cădea în zona Moldovei, iar după-amiază şi spre seară vor apărea furtuni şi în partea de sud a ţării, au transmis meteorologii.

Jumătatea nordică a Moldovei se află sub incidenţa unei avertizări cod portocaliu. Sunt aşteptate vijelii, căderi de grindină şi averse ce vor aduce cantităţi de apă cât pentru întreaga lună iunie.

Și zona montană se află sub cod galben. Meteorologii estimează că se vor acumula cantități mari de apă – peste 30, 40 de litri pe metru pătrat.

Ploile se vor îndesi începând din această după-amiază și vor continua pe parcursul nopții, cu precădere în sudul și sud-vestul țării.

Nici Capitala nu va fi ferită de ploi. Va crește gradul de instabilitate atmosferică duminică seară și în cursul nopții. Ne putem aștepta la ploi torențiale, descărcări electrice, vânt puternic și chiar grindină, spun meteorologii.

Vineri seară însă a fost cod roşu de vreme severă în județul Galaţi. Atât în oraș, cât și în mai multe localități din județ a plouat torenţial, în unele locuri chiar și cu grindină.

DN25, între Piscu și Vameș a fost acoperit de apă, iar traficul s-a desfășurat pe un singur sens mai bine de jumătate de oră.

Vremea instabilă va fi prezentă în toate zonele, cu excepţia celor din nord-vest şi a litoralului, unde condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vor fi tunete, fulgere, vânt şi grindină. Temperaturile vor mai ajunge la 31 de grade doar în sud-estul ţării.

Până marţi, căldura va fi suportabilă, apoi, maximele vor atinge din nou 33 de grade Celsius. Aversele asociate cu descărcări electrice vor fi prezente în fiecare zi.

Duminică, doar nord-vestul ţării va fi mai ferit, luni, fenomenele vor continua în majoritatea zonelor, cu intensitate mai mare în cele înalte, pentru ca marţi, să prefere sud-vestul ţării.

La munte, nicio zi fără ploi, în perioada imediat următoare. Până marţi, averse vor cădea pe arii extinse, se pot acumula chiar şi 40 de litri de apă/mp, aşa că riscul de inundaţii va rămâne ridicat. Marţi, ploile vor bate în retragere, iar temperaturile vor mai creşte puţin.