Oraşul în care Halep are de gând să se mute: “Pur şi simplu iubesc totul acolo”. Simona şi părţile mai puţin ştiute ale tenisului: “Acesta e cel mai mare sacrificiu pe care l-am făcut”

Simona Halep a avut nevoie de trei seturi pentru a o învinge pe Alison Riske şi a-şi rezerva o întâlnire cu o altă americancă, Taylor Townsend, în turul al doilea de la Roland Garros.

Iar înainte să intre pe teren şi să joace pentru calificarea în turul al treilea, Simona le-a acordat un amplu interviu jurnaliştilor americani de la Sports Illustrated, cărora le-a vorbit despre câştigarea primului turneu de Mare Şlem din carieră, încredere, rolul unui psiholog în viaţa unei jucătoare de tenis, dar şi despre oraşul în care ar vrea să se mute.

Câştigătoare la junioare (2009) şi finalistă în două rânduri la senioare (2014 şi 2017) la Roland Garros, Simona ştie că are nevoie de foarte multă încredere pentru a ridica deasupra capului primul ei trofeu de Mare Şlem:

“Sunt fericită să vorbesc despre asta, pentru că este singurul lucru pe care nu l-am câştigat până acum (n.red – un turneu de Mare Şlem). Mă gândesc că sunt acolo şi că pot să o fac, pentru că am fost foarte aproape în trei rânduri.

Poate e nevoie doar de timp, răbdare şi să cred că pot să o fac. E adevărat ce spun toţi jucătorii de tenis, încrederea creşte când câştigi meciuri. Ajungi departe dacă eşti profesionist.

Chiar înainte să joci primul punct, intri pe teren fiind sigur pe tine, pentru că ştii că ai făcut totul ca la carte la antrenamente”, a declarat liderul mondial, care a vorbit şi despre partea mentală a jocului, la care lucrează intens alături de un psiholog:

“Au fost multe discuţii legate de echilibru. Încerc să găsesc perfecţiunea şi poate fi foarte frustrant atunci când nu o ating, deşi este imposibil să fii perfect. Obiectivul este să încerc mereu să fac totul perfect, dar şi să fiu mai blândă cu mine atunci când nu-mi iese”.

Americanii au fost curioşi să afle cel mai mare sacrificiu făcut în carieră de constănţeancă, iar Simona a nominalizat operaţia de micorare a sânilor, făcută în 2009, la începutul carierei: “Cred că operaţia de micşorare a sânilor, în 2009.

Când am făcut-o, am făcut-o pentru tenis. Azi sunt numărul 1 şi poate că această decizie a fost foarte importantă.

Acesta cred că a fost cel mai mare sacrificiu. Ştii, nu simt că fac sacrificii fiind aici sau jucând tenis, pentru că mie chiar îmi place acest sport şi pentru mine nu e niciodată greu să mă antrenez”, a transmis cea mai bună jucătoare a lumii.

Iar Simona mai spune că performanţele foarte bune pe care le-a obţinut la Paris nu au venit întâmplător, “Oraşul luminilor” fiind, în viitor, o posibilă gazdă pentru Halep: “Cum se zice, fără resentimente. Am câştigat aici la juniori.

Este aproape de ţara mea. Iubesc Parisul, să stau acolo şi să vizitez. Poate voi locui acolo într-o zi. Pur şi simplu iubesc totul la acest turneu”, a mai declarat constănţeanca în vârstă de 27 de ani.