Oana Moraru scrie pe facebook se revolta asupra parintilor si profesorilor care umplu capul elevilor cu tot felul de culegeri si gazete matematice:
Cititi mai jos postarea:
„Știți clasele acelea P-IV de „mare ambiție”, de la școlile cu „doamne” care „fac performanță”, mănâncă gazete matematice și culegeri pe pâine sau dau dictări de la clasa Pregătitoare?
Clasele acelea unde părinții își înghesuie cu disperare cei 35-40 de copii „norocoși” și unde, uneori, se cotizează „gros de tot” la Crăciun, 8 Martie, ziua de naștere, final de an etc?
Clasele acelea unde dacă vreun părinte mai treaz se apucă în ședințe să deschidă gura, i se taie scurt cu „știi de ce l-ai adus aici; pleacă, dacă nu faci față!”?
Clasele acestea sunt un fenomen în România, în toate orașele. Erau și pe vremea mea, deși comuniștii mai distribuiau, ca să nu se vadă grosolănia alegerii pe sub masă a copiilor, și elevi „fără intervenții”. Aveau ei, așa, o jenă…
A venit peste suta de copii din astfel de clase, la atelierele noastre de evaluare. Un eșantion suficient pentru mine să îndrăznesc să observ:
Școala pe repede înainte face copiii să pară isteți cum poate o haină cu sclipici să ascundă un maieu peticit: rezolvă mult și în viteză, dar fără gândire critică.
Dacă îi iei logic, la bani mărunți, cum s-ar zice, pe matematică, de exemplu, au o mulțime de concepte lăsate absolut în aer: nu înțeleg semnul „egal”, nici descompunerea numerelor, nici de ce „se împrumută” la adunări sau scăderi. Învață înmulțiri și împărțiri strict din memorie, fără aplicare logică.
Găsesc termenul necunoscut al adunărilor sau al scăderilor după ce își dresează reacțiile prin recunoașterea tipului de exercițiu. Așa și la probleme, mai mult pe recunoașterea tipologiei decât pe analiza relațiilor logice.
La Română, la fel. Citit mult și bine, dar nu conștient. Exprimare schematică.
Emoțional, și mai rău: complexe de superioritate și inferioritate, teamă de eșec, lipsă de spontaneitate sau asumare de riscuri, teamă de autoritate și neliniștea descoperirii propriei și imaginarei imposturi.
Nu toți sunt așa. Există și copii performanți, tonici și capabili și de învățare accelerată, și în adâncime.
Aceștia sunt cam 3%. Restul – spoială, de dragul imaginii de portofoliu al familiei sau al profesorului.
Copii buni, spectaculoși, dar pe un drum care îi sortește la acumularea unor „goluri” ireparabile, de judecată și concept.
Dragilor învățătoare,
Stați pe loc. Construiți baza temeinic. Creați sentimente de triumf pe „materie” bine sedimentată. Explorați practic și în adâncime.
Acordați-le timp, până la 10-11 ani, pentru desen, joc de rol, povestiri orale, cunoașterea lumii vii, a unor modele umane (eroi, inventatori, exploratori etc)
Construiți, modelați, priviți adevărurile din toate unghiurile lor, inventați istorii contrafactuale, dezbateți, explorați.
Lucrați mai puțin pe hârtie și mai mult pe construirea atenției, a ascultării, a spiritului de observație, pe dezvoltarea limbajului, a relațiilor între copii, pe educarea nonreactivității în corp și în decizie.
Dragi părinți,
Nu vă făliți cu punctajele de la Comper sau numărul de gazete matematice din ghiozdan. Nu acolo e cunoașterea, în iluzia unei concurențe academice premature.
Cunoașterea e în felul în care copilului tău îi sclipesc ochii când îi vorbești de minunile lumii, în bogăția conexiunilor pe care le face și le exprimă coerent în limbaj, în „mușchiul” atenției, în capacitatea de a-și amâna gratificări imediate, în reziliență, cooperare, flexibilitate și adaptabilitate.
Toate aceste calități sunt sacrificate în clasele de „excelență”, de dragul mersului rapid înainte. Un reflex provincial, tipic culturilor care au acumulat mari complexe de inferioritate.
Iluzia claselor „bune” în România alimentează perpetuarea unui sistem corupt și ignorarea cu bună știință a nevoilor psihologice, fizice și biologice în dezvoltarea copilului.
Creăm repere false și ne strivim aiurea copiii. Pentru ce? Pentru orgoliul unor adulți imaturi, ignoranți și dornici să își compenseze lipsurile prin copii.”
Da, sunt absolut de acord si as promova aceleasi principii, dar avem cu totii un dusman comun: programa – sorry, curricula! – scolara. Dansa te impinge pe repede inainte, pe rezolvari schematice tip dresura de catei, pe lupta pentru cat mai multe „puncte” acumulate la testele si evaluarile nationale standardizate unde se merge la rasucirea de floreta a sutimilor castigate sau pierdute la fiecare punct. La care se mai adauga MEDIA (adeca jurnalistii) care de cativa ani in mod sistematic face mult capital de imagine pe tema rezultatelor la ev nationala si bac, cu statistici, judete, orase, scoli, cu vituperizarea profilor si scolilor care nu „scot” atatia pui cate oua au avut (pardon, bacalaureatzi), etc etc etc. Si uite asa se conformeaza si ministerul educatiei, se conformeaza inspectoratele, directorii si dascalii, iar parintii sunt super incantati la sedinte de statisticile, tabelele si procentele de „sucese” pe care le are scoala lor. S-a renuntat la activitati adiacente, cor, spor, teatru, cercuri de activitati, etc. tocmai din motivul concentrarii tuturor energiilor pe note si succese academice. Si atunci nu-i poti acuza prea mult nici pe parinti, nici pe dascali. Din aceasta dilema nu puteti iesi! Am zis!