Cine este şi cum arată tatăl lui Cabral. „Am stat de câteva ori să mă gândesc dacă-l urăsc”

Cabral apare zilnic pe micul ecran, la Pro TV. Prezentatorul are o poveste de viaţă impresionantă. Părinţii săi au origini diferite!

Mama lui Cabral este originară din Buzău. L-a cunoscut pe tatăl lui atunci când a venit la Bucureşti, la facultate. Ea era studentă, iar el medic, sosit din Congo, la noi.

Cei doi s-au iubit, iar rodul lor fiind un mic băieţel. Până la vârsta de şase ani, Cabral a fost crescut doar de mamă, tatăl biologic l-a părăsit. Ulterior, mama lui a cunoscut un bărbat care le-a fost mereu alături.

„Mama, Argentina, o gagică mişto din Buzău, venită în Bucureşti la facultate…, s-a îndrăgostit de tatăl meu biologic, Alexandre, venit din Congo printr-un schimb politico-strategic de studenţi.

Tatal lui Cabral

Şi m-am născut eu. Pe când aveam câteva săptămâni de viaţă, tata a avut puţină treabă şi a trebuit să plece. Dar n-a lipsit mult, s-a întors când tocmai împlineam 13 ani.

Evident că pentru mine era un străin, dar acest mic amănunt nu l-a împiedicat să spună c-a venit să mă ia în Congo… Nu m-am dus. A mai stat câteva zile şi a plecat. Iar.”, a scris Cabral pe blogul său.

Alexandre Ibacka-Dzabana este un medic foarte cunoscut în Congo, țara în care locuiește, a fost Ministrul Sănătății și s-a făcut remarcat și grație calității sale de susținător al Drepturilor Omului.

În copilărie, Cabral avea ocazia să-și vadă tatăl doar prin intermediul televizorului, atunci când erau prezentate știrile internaționale și se discuta despre vizita lui Nicolae Ceaușescu în Congo.

La 28 de ani, Cabral și-a sunat tatăl pentru prima oară și au vorbit pentru câteva zile la rând povestind despre familie, cealaltă familie a lui Cabral pe care nu o cunoscuse niciodată.

„Am stat de câteva ori să mă gândesc dacă-l urăsc. Nici gând! M-am gândit dacă l-aş putea ierta. Nu cred. Şi mi-am dat seama că l-am pedepsit, în felul meu, prin indiferenţă (…).

Eu am deja un tată. Îl cheamă Mircea. S-a cunoscut cu mama şi ne-a intrat în familie pe când eu aveam în jur de 6 ani.

El m-a plimbat de mână când strigau anticiorile după noi pe stradă, el mi-a explicat de ce nu trebuie să-mi fie frică de întuneric, el mi-a pus echipamentul de kickbox pe mine, el mi-a fost un tată atât de bun, încât sper să fiu şi eu, la rândul meu, un tată la fel de bun pentru fiică-mea”, a mai adăugat prezentatorul TV.

Acum, relația dintre Cabral și tatăl său biologic s-a mai îmbunătățit, acesta din urmă fiind chiar prezent la nunta din 2011 a lui Cabral cu Andreea Pătrașcu, alături de doi dintre frații săi din Congo.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *