Oboseala permanentă, înrăutățirea vederii și creșterea greutății – toate acestea indică insuficiența unei singure vitamine

Organismul nostru reprezintă un sistem bine pus la punct, în care echilibrul tuturor elementelor are o importanță fundamentală. Fiecare element este de neînlocuit, iar dacă ceva nu e în regulă la unul dintre ele, problemele se manifestă în întreg sistemul.

De obicei totul începe cu mici dereglări, care în timp duc la consecințe tot mai serioase. Adesea punctul de pornire este în insuficiența unei vitamine.

Una din cele mai importante vitamine din organismul nostru este B12, căci anume ea răspunde de un metabolism normal și de optimizarea funcționării celulelor.

O altă funcție importantă a sa e participarea în producerea de colină, care răspunde de rezistența împotriva viciilor noastre și revine degenerescența grasă a ficatului. De asemenea acest compus participă în sinteza de aminoacizi, fapt ce într-un final influențează capacitatea intelectuală și dispoziția omului.

Când organismul are insuficiență de vitamina B12, el ne transmite semnale de tipul unor simptome. E important să reacționăm la timp la aceste semnale și să rezolvăm acest deficit pentru a preveni problemele ulterioare. Redacția noastră vă prezintă astăzi simptomele acestui deficit și modul în care îl puteți trata.

Deficitul de vitamina B12

8 simptome principale

1. Oboseală

Oboseala permanentă este primul semn de insuficiență a vitaminei B12. Asta se referă și la dispoziția proastă și starea de slăbiciune. Aceste simptome seamănă cu cele ale depresiei, de aceea oamenii apelează de multe ori la psiholog.

În general oboseala poate fi determinată de mulți factori, de aceea ca să nu vă îngrijorați în zadar faceți mai întâi analizele necesare.

2. Slăbiciuni musculare

Deficitul de vitamina B12 provoacă nu doar o oboseală generală, ci și slăbiciuni musculare și chiar lene.

3. Furnicături sau anemie

Vitamina B12 răspunde de producerea eritrocitelor, care asigură celulele cu oxigen. Din cauza nivelului scăzut de oxigen pot apărea furnicături și anemie la nivelul membrelor.

4. Probleme de memorie

Ați observat că uitați des cheile sau telefon sau vă e greu să vă amintiți numele colegului de serviciu? Acesta poate fi un indiciu al insuficienței de vitamina B12.

5. Piele palidă

Din cauza deficitului acestei vitamine eritrocitele se pot distruge, eliberându-se astfel bilirubina, pigmentul produs de vezica biliară. Prin urmare pielea poate căpăta o nuanță palidă. O explicație ar putea fi că vă transformați în vampir, dar cel mai probabil e vorba de deficit de vitamina B12.

6. Pierderea gustului

Acest simptom se manifestă la circa 1/2 dintre oameni ce se ciocnesc cu deficitul de B12. Se reduc receptorii gustativi de pe limbă, mai ales de pe lateral. Omul afectat poate pierde din greutate din simplul motiv că mâncarea nu mai are gust.

7. Înrăutățirea vederii

În unele cazuri rare deficitul de vitamina B12 poate influența nervul vizual și vasele retinei, poate provoca efect de vedere dublă, încețoșată sau chiar orbire temporară.

8. Tulburări emoționale

Vitamina B12 stimulează secreția serotoninei, iar insuficiența acestui compus poate duce la tulburări emoționale. Astfel pot apărea schimbări bruște de dispoziție, iritabilitate crescută sau hipersensibilitate emoțională.

Sfatul nostru

Fiecare din aceste simptome indică deficit de vitamina B12, de aceea ele nu trebuie ignorate în nici un caz. Dacă ați observat schimbări în starea dvs. obișnuită, faceți o analiză de nivel al vitaminei B12 în sânge. Dar ce e de făcut dacă totuși se confirmă deficitul de B12?

Totul depinde de nivelul acestui deficit. Înainte de a administra preparate farmaceutice, consultați neapărat medicul. Vitamina B12 se administrează doar în combinație cu acid folic.

Pentru a evita insuficiența de vitamina B12, ar trebui să revizuiți regimul alimentar. Includeți în meniu următoarele produse: carne și ficat de vită, carne de pui, ouă de găină, cereale. De cele mai multe ori deficitul de vitamine e determinat de alimentație dezechilibrată, dar și de consumul excesiv de cafea. Vegetarienii și vârstnicii fac și ei parte din grupul de risc.

Fiind mereu ocupați, noi de multe ori nu observăm aceste simptome, căci ele ni se par nesemnificative, fie le considerăm ca fiind provocate de stres. Dar în nici un caz nu ignorați aceste simptome, pentru a nu fi nevoiți mai târziu să luptați cu niște consecințe mult mai grave.

Aveți grijă de dvs. și de cei dragi!

Prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, neurochirurg renumit: 10 obiceiuri zilnice care ne țin sănătoși

Pe lângă alimentaţie sănătoasă şi mişcare, mai este nevoie şi de alte „ingrediente” pentru a putea trăi fericiţi şi sănătoşi până la adânci bătrâneţi. Odihna şi zâmbetul sunt doar două dintre ele. Reputatul neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea face chiar acum un „decalog” al unei zile sănătoase.

Prima „poruncă”: Cine se trezeşte de dimineaţă, sănătos ajunge

Prof.dr. Alexandru Ciurea, medic neurochirurg: Prima poruncă este să ne trezim cât mai de dimineaţă! În popor ţăranul se culcă o dată cu găinile şi se scoală la cântatul cocoşului. Trezirea trebuie să fie dimineaţa, nu la ora 10:00. Dacă ne-am trezit la 9:00 sau la 10:00, sigur suntem obosiţi.

A doua „poruncă”: Aerul curat, sănătate pentru creier

Al doilea lucru – nu mergem direct sa mâncam să deschidem chemarea frigiderului. Să ieşim afară, să respirăm aer curat! Aerul ăsta se duce nu în plamâni cum crede toată lumea, ci exact în creier. Se deschid toate ferestrele ca să iasă toate duhurile rele.

A treia „poruncă”: Te mişti, deci exişti

După ce s-au deschis ferestrele şi începe creierul să funcţioneze, facem următorul pas: facem câţiva paşi. De ce facem paşi? Nu că aşa spune Guvernul, ci că punem circulaţia, inima, care imediat ne ajută şi mergând, am făcut motilitate. Te mişti şi exişti, a spus un japonez.

A patra „poruncă”: Ziua bună se cunoaşte după duşul de dimineaţă

După, ne întoarcem şi există această igienă şi toaletă perfectă a organismului în care aruncăm toate elementele toxice din noi pentru că mişcările pe care le facem dimineaţa la duş sunt chiar mişcările din yoga, dar noi nu mai ştim lucrul acesta.

A cincea „poruncă”: Micul dejun, luat în linişte

După aceea se mănâncă. Masa trebuie să fie liniştită, fără telefoane, fără o serie întreagă de bombardamente, fără o agitaţie în jurul mesei.

A şasea „poruncă”: Sănătatea din ceaşcă

Am ajuns la un element esenţial. Ceaiuri sau cafea. Este bine să se bea în genereal o ceaşcă încet, liniştit, şi ca plăcere şi ca digestie.

A şaptea „poruncă”: Zâmbet pentru o sănătate mai bună

Încă un secret, al 7-lea: zâmbetul. Cel mai bun prieten al omului, mai ales al creierului, nu este calculatorul, este zâmbetul. Modifici psihicul tău şi capacitatea ta funcţională, iar pentru cei din jur care probabil sunt încordaţi, relaxează totul!

A opta „poruncă”: Alimentele uşoare, ideale pentru masa de prânz

Alimentaţia la prânz – celula nervoasă nu doreşte multă mâncare la prânz. Dacă am mâncat ca şi căpcăunii, facem aşa o burtă mare şi cădem jos şi sângele tot se duce în burtă, iar aici sus nu mai rămâne nimic.

A noua „poruncă”: Masa de seară, cât mai uşoară

Masa de seară trebuie să fie cât mai uşoară posibilă fără o încărcare cu multe produse de carne şi grase şi fără o suprasolicitare că nu soliciţi numai creierul. Soliciţi pancreasul, soliciţi tubul digestiv, soliciţi inima, nu trebuie încărcare la nesfârşit pentru masa de seară.

Din nefericire, un obicei extrem de prost – încărcare cu alcool seara, care nu duce în mod deosebit la ceva bun. De aici urmează o serie întreagă de afecţiuni.

A zecea „poruncă”: Somnul dulce mult aduce

Am ajuns la punctul cel mai important – somnul. Somnul de care ne batem joc cu toţii. Lumea a uitat: când trebuie să ne culcăm?

Odată cu găinile. De ce? S-a dovedit pe o serie întreagă de aparate, electroencefalografie că cel mai bun somn este între ora 10:00 și 12:00 seara.

Opriţi televizoarele, opriţi telefoanele, opriţi toate aceste lucruri şi odihniţi-vă!

Ce credeţi că se întâmplă în organismul nostru? Este o curăţare a creierului. Partea superioară a creierului doarme, partea interioară este viaţa noastră vegetativă în care toate organele funcţionează şi ne curăţă cu ocazia asta creierul, întreg organismul se linişteşte şi a doua zi pornim de la capăt.

Nutritionist roman: „Stomacul trebuie tinut gol. In momentul in care ciugulim ceva, raul e facut”

Dr Mihaela Bilic, medic nutritionist, demonteaza vorba romaneasca „a avea stomacul gol”. De fapt, aceasta sintagma inseamna normalitate.

„Stomacul e o cavitate virtuala…deci nu trebuie umplut!? Cunoasteti cu siguranta expresia „trebuie sa bag ceva in stomac, sa nu fie gol”. Ei bine, paradoxul este ca el nu poate fi gol…daca nu bagi nimic in el!

Explicatie: stomacul este un organ muscular care, in conditii normale, intre mese, are peretii lipiti. Deci stomacul nu exista ca si incinta/cavitate decat atunci cand noi incepem sa mancam.

Odata umplut cu alimente (nu conteaza daca sunt multe sau putine) el incepe treaba, le amesteca cu sucuri digestive si le elimina treptat in intestinul subtire.

In momentul in care s-a golit, stomacul si-a indeplinit rolul, peretii lui se lipesc la loc si intra in stare de repaus pana la urmatoarea masa.

Amuzant sau nu, de fapt stomacul nu trebuie umplut, ci tinut gol. Pentru ca in momentul in care ciugulim ceva, rontaim un lucru cat de mic gata, raul e facut: pornim o intreaga masinarie, trezim un „animal” adormit care da, va cere sa fie umplut/hranit.

Obiectivul unei alimentatii sanatoase este sa reusim sa nu mancam nimic intre mese, sa existe o pauza completa de 3-4 ore in digestie/secretie de sucuri gastrice. Si mai trebuie tinut cont de un element: stomacul este un muschi, deci se „antreneaza” ca orice muschi.

Cu cat mancam mai mult la o masa, cu atat vom avea nevoie de un volum mai mare de alimente ca sa ne saturam. Sau invers, disciplinati-va sa mancati mai putin si stomacul se va umple mai repede.

Concluzia: stomacul se „educa” si nu, nu trebuie umplut!:)”, povesteste Mihaela Bilic pe Facebook.

Citeste si

Mihaela Bilic a dezvăluit cele șapte trucuri care te ajută să scapi de burtă.

Pentru a scăpa de burtă trebuie să avem trei mese principale pe zi, să renunţăm la zahăr, alcool şi alimentele preparate în stil tradiţional, dar şi să nu mai mâncăm carbohidraţi după ora 6 seara.

Dieta joacă un rol important în topirea grăsimii acumulate în jurul abdomenului. Nutriţioniştii afirmă că pentru a scăpa de burtă nu trebuie să ţinem o cură de slăbire drastică. ”

Se impune puţină ordine alimentară în ritmul meselor, în ceea ce priveşte cantitatea de mâncare pe care o punem în farfurie, dar şi asupra felului în care este preparată”, spune dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist şi autorea cărţii ”Sănătatea are gust”.

Aceasta a realizat o listă de reguli dietetice pe care ar trebui să le respectăm dacă dorim să căpăm de inestetica burtă:

● Obişnuiţi-vă să aveţi zilnic 3 mese principale. Această regulă nu doar că vă va ajuta să scăpaţi de burta inestetică, ci vă va ajuta şi să slăbiţi câteva kilograme. ”Efortul de digestie a alimentelor şi mâncatul lor la intervalul 4-5 ore ajută metabolismul să ardă mai multe calorii decât atunci când există o singură masă şi aceea seara”, spune medicul nutriţionist.

Potrivit acesteia, o zi în care aţi ”sărit” o masă este o zi în care nu aţi slăbit, iar caloriile venite după sunt asimilate mai repede şi transportate instantaneu în grăsime de depozit.

● Eliminaţi din meniul zilnic preparatele ”grele”. La această categorie intră preparatele gătite în mod tradiţional, cele care au multă grăsime şi conţin carne tocată. Printre aceste preparate se numără salata de boeuf, sarmale, şniţel, chiftele, sosuri cu smântână.

”Atunci când vreţi să scăpaţi de stratul adipos din jurul burţii trebuie să optaţi pentru variante dietetice: grătar sau cuptor, carne salbă, sos tomat, condimente şi ierburi aromatice”, recomandă dr. Bilic.

● Evitaţi alimentele cu densitate calorică mare. Produsele care au calorii multe concentrate într-un volum mic, aşa cum este cazul mezelurilor, a caşcavalului, margarina, dulciurile şi fastfood-ul, trebuie înlocuite cu produse care au densitate calorică mică şi volum mare. La acest capitol intreă carnea slabă, peştele, laptele, iaurtul, fructele şi legumele.

● Redimensionaţi porţiile şi numărul de feluri de mâncare servite la o singură masă. ”Pentru că suntem tot mai sedentari trebuie să renunţăm la succesiunea clasică: aperitiv, ciorbă, fel pricipal şi desert.

Două feluri de mâncare sunt suficiente, iar ciorba trebuie să fie una dintre ele. Aceasta va umple stomacul fără un aport mare de calorii şi va asigura senzaţia de saţietate pentru o perioadă lungă de timp”, a mai spus mendiul nutriţionist. Medicul spune că pentru a scăpa de burtă trebuie să reducem cu 30% cantitatea de alimente din farfurie.

● Renunţaţi complet la zahăr. Acest ingredient conţine foarte multe calorii goale, fără un aport de nutrienţi. ”Datorită vitezei cu care se absoarbe în sânge determină o secreţie crescută de insulină, hormon care stochează suplimentar grăsimea la nivelul abdomenului”, a explicat Mihaela Bilic. Pentru persoanele care nu pot renunţa la desert pot opta pentru o salata de fructe.

● Eliminaţi alcoolul. Berea este şi ea pe lista alimentelor interzise atunci când vrem să scăpăm de burtă. ”Majoritatea băutorilor de alcool au un surplus ponderal provenit atât din caloriile proprii alcoolului – acesta conţine 7 calorii pe gram – cât şi din aportul generos de alimente grase şi sărate care merg bine cu alcoolul”, spune nutriţionista.

Băuturile alcoolice au capacitatea de a reduce arderea grăsimilor de depozit şi favorizează transformarea caloriilor alimentare în ţesut adipos.

● Nu mâncaţi carbohidraţi după ora 6 seara. Pâinea, pastele, orezul, fructele, cartofii şi mămăliga nu au ce căuta în meniul cinei.

Explicaţia? După această oră organismul îşi încetineşte metabolismul şi nu mai poate consuma glucidele, aceastea transformându-se automat în grăsime.

Astfel, la ultima masă a zilei este indicat să mâncăm carne de orice fel, inclusiv peştele, şi cât mai multe legume. Carbohidraţii pot fi incluşi în meniul micul dejun şi cel al mesei de prânz.