Meghan Markle e incorigibilă. Iar a încălcat protocolul regal, de data aceasta jignind-o pe regină

Soția prințului Harry, Meghan Markle, mai are multe de învățat despre eticheta regală.

Dacă până să devină soție de prinț și ducesă îi puteau fi scuzate scăpările, ea venind și dintr-o cultură mai libertină, cea americană, acum nu mai are nicio scuză. Iar ca să gafezi față de regină e cu atât mai grav.

Asta, mai cu seamă că Meghan se bucură de prețuirea reginei, cu care recent a mers și într-un turneu, o onoare de care puțini din familia regală s-au bucurat, mai cu seamă nou-intrații în acest cerc exclusivist.

Cele două au fost fotografiate vorbind și râzând împreună, ceea ce pentru Meghan înseamnă multe puncte câștigate. Câteva dintre aceste puncte ar putea fi însă pierdute după recenta sa gafă.

I-a întors spatele reginei

Concret, ducesa de Sussex a fost surprinsă întorcându-i reginei spatele, deși se aflau în același cerc. Gestul, deși nu poate fi scuzat, a survenit cel mai probabil pentru că Meghan a fost distrasă de prințul Harry, care i s-a adresat.

Însă nici chiar într-o astfel de situație Meghan nu avea voie să fie nepoliticoasă cu regina.

Deși pe site-ul monarhiei britanice se stipulează faptul că ”nu există reguli de conduită obligatorii la întâlnirile cu regina”, a nu-i întoarce spatele e o regulă nescrisă, cunoscută de toată lumea. Rămâne de văzut dacă regina o va taxa sau nu pentru acest gest.

Reguli pe care Meghan trebuie să le respecte, atunci când o întâlnește pe regină

Alte reguli pe care Meghan trebuie să le respecte sunt să nu înceapă să mănânce înaintea reginei, atunci când se află la masă împreună, să vorbească cu monarhul doar atunci când acesta i se adresează întâi și întotdeauna să vină mai devreme la întâlnirile cu ea.

Apoi, nu are voie sub nicio formă să o atingă pe regina Elisabeta, în afara strângerii protocolare de mâini.

E de notorietate faptul că tot o americancă, fosta prima doamnă din SUA, Michelle Obama, a încălcat acest protocol în 2009, când a pus prietenește brațul pe umerii reginei, în timpul unei vizite oficiale la Palatul Buckingham.

Primele declarații ale Biancăi Drăgușanu despre noul său iubit

Bianca Drăgușanu a decis că nu are rost să se mai ascundă și s-a afișat în public cu noul său iubit, un englez bogat pe nume Tristan Tate.

Recent despărțită de Victor Slav, Bianca Drăgușanu a fost invitată în emisiunea lui Teo Trandafir de la Kanal D, unde a vorbit deschis despre noua sa relație:

“S-ar putea crede că am fost o femeie foarte curtată. Nu este așa! Sunt puțini acei bărbați care au îndrăznit vreodată să îmi scrie, să mă sune și să mă invite la o cafea.

Mă refer la perioada în care eram singură, nu aveam un copil. Poate pentru că sunt impunătoare, complexă. Sunt un om asumat, bănuiesc că lumea știe asta.

El a îndrăznit să mă abordeze pentru că nu știa cine sunt. Vorbim de puțin timp, ne întâlnim de foarte puțin timp. S-a întâmplat să nu știe cine sunt.

M-a încântat, m-a amuzat. I-am zis să îmi verifice Instagramul. S-a uitat, m-a întrebat de copil, de jobul meu. M-a întrebat dacă sunt într-o relație, am zis: e complicat.

Nu l-am mințit. I-am spus adevărul. Ne-am dat seamă că avem prieteni comuni, am ieșit la cină. Acum sunt nevoită să spun da, îmi asum.

Mă simt amazing! Nu sunt multe de spus. Nu pot să zic că am o relație. Am ieșit de două ori la cină, de două ori la restaurant. Nu m-am urcat niciodată în mașinile lui.

Am mers cu mașina mea. Nu am pus întrebări, nu sunt pasionată de mașini”, – a declarat Bianca Drăgușanu pentru sursa citată.

Schimbare pentru Andra. Unde va lucra din toamna

După ce Irina Rimes și Tudor Chirilă au fost confirmați în rolul de antrenori în noul sezon, o altă vedetă foarte iubită de public se alătură echipei. Iată cine este cel de-al treilea antrenor de la Vocea României.

Ajunsă la cel de-al 8-lea sezon, competiția muzicală Vocea României este una dintre cele mai apreciate emisiuni de pe meleagurile românești, cu un public numeros.

Pentru că show-ul va începe în toamnă, pregătirile sunt în toi și, rând pe rând, sunt anunțați și antrenorii. După ce Irina Rimes și Tudor Chirilă au fost confirmați în rolul de antrenori în noul sezon de la Vocea României, o altă vedetă foarte iubită de public se alătură echipei.

După lungi negocieri, producării de la “Vocea României” și Andra au decis să bată palma, iar contractul vedetei este ca și parafat, potrivit Libertatea.

Aceste lucruri s-au întâmplat după ce reprezentanții show-ului muzical au spus: “Andra, te vreau în echipa mea!”, iar a reacționat imediat cu un “Da!” categoric.

Propunerea a venit pentru îndrăgita cântăreață mai ales datorită evoluției sale de la “Vocea României Junior” din această vară, dar, spun unele surse, Andrei nu i-a fost deloc să ia această decizie de a se alătura familiei de la “Vocea României”.

Unul dintre cele mai importante motive este reprezentat de faptul că, din cauza programului încărcat: concerte și proiecte de televiciune, ea nu are cum să petreacă mult timp cu cei doi copii și soțul său, Cătălin Măruță.

În plus, zilele libere ale Andrei erau numărate pentru că artista pregătește pentru toamna acestui an spectacolul “Tradițional” – un proiect de suflet, dedicat primei ei iubiri, folclorul. Concertul va avea loc la Sala Palatului și coincide cu lansarea noului sezon al show-ului “Vocea României”

E drept, Andra este și jurat la ”Românii au talent”, dar cele doua show-uri de forță ale ProTv ului nu se suprapun. Din informațiile noastre, și Smiley va rămâne antrenor la Voce și în acest sezon.

Rămâne de văzut dacă cel de-al patrulea jurat va fi unul dintre jurații sezonului 7 sau organizatorii vor alege un alt artist.

Dan Capatos despre Bianca Dragusan: “să te duci după unul care vine cu șapte mașini…”

Dan Capatos a fost unul dintre cei care au pus punctul de proverbialul „i”. Printr-o intervenție telefonică avută în emisiunea „Agenția VIP”, Dan Capatos a vorbit pe larg despre noua cucerire a Biancăi Drăgușanu.

„Pot spune că am petrecut 1001 nopți frumoase cu Bianca, drept pentru care o să respect dorința mamei mele și nu o să mai vorbesc de rău de Bianca, Bianca îmi va rămâne amică și prietenă, dar de data asta, oricât de apropiat ai fi fost de ea în viața asta, nu puteai anticipa așa ceva.

Sunt extrem de surprins, mai ales pentru că noi am dezbătut de foarte multe ori la emisiunile noastre viața Biancăi și „dosarele” ei și spuneam că mă bucură viața ei de până acum, pentru că intrase pe un făgaș normal, dar sunt nevoit să spun că Bianca nu este compatibilă cu starea de soție.

Nu este ceva de rău, este rău doar pentru partener. Sunt persoane care nu pot sta într-o căsnicie și atunci eu cred că Bianca trebuia să-și dea seama de asta în momentul în care a derapat de câteva ori din decor, acea fugă cu Adi Cristea la Paris, în a doua zi după Revelion.

În aceste situații doar partenerii au de suferit, pentru că acum mă gândesc doar la Victor, pentru că el este prototipul soțului perfect, este tipul educat, bine crescut, i-a iertat Biancăi toate lucrurile și a mers mai departe cu un copil, a riscat, iar riscul acesta este o provocare extrem de puternică pentru a-și gestiona viața.

In primul rând am tot respectul pentru paparazzi de la spynews! Ce părere să am, nu am reușit să-mi formez nicio părere pentru că este foarte recent intrat în atenția noastră.

Înțeleg că are bani, că este un luptător…și ce? Toți soții ar trebui să fie în spaime pentru că tinerii aceștia le fură soțiile? Am impresia că Bianca m-a înșelat!

În momentul în care eu i-am dat credit total în noua sa viață de familie, lucrurile păreau a fi foarte ok în viața lor…să te duci după unul care vine cu șapte mașini și cu bani…” a spus vedeta Antenei 1, Dan Capatos.

Cum arată acum actrița care o interpreta pe Xena, prințesa războinică?

O mulțime de oameni din întreaga lume au urmărit celebrul serial „Xena, Prințesa războinică”, care a făcut furori la vremea lui.

Primul episod a fost lansat pe data 4 septembrie 1995, iar ultimul episod a fost difuzat pe 18 iunie 2001. A fost filmat în Noua Zeelandă și a avut 6 sezoane.

Serialul „Xena, Prințesa războinică” a avut un succes nebun în toată lumea și a fost urmărit de milioane de oameni și în România, în perioada anilor 90’.

Producția a fost creată de John Schulian și Robert G. Tapert, iar rolurile principale au fost interpretate de Lucy Lawless și Renee O’Connor.

Fără îndoială, cea mai sexy apariție din această producție a fost Xena, Prințesa Războinică, prin atitudinea sa luptătoare, dar și prin silueta de invidiat, pusă în valoare de costumația pe care o purta în serial.

Cum arată acum actrița care o interpreta pe Xena, prințesa războinică?

În prezent, actrița care a dat viață acestui celebru personaj, Lucy Lawless, are 50 de ani și este schimbată complet. A jucat multe roluri importante la viața ei, însă cu siguranță Xena a fost rolul care a ajutat-o să devină celebră pe întreg globul.

Cum era și firesc, anii au trecut, iar Lucy Lawless nu mai arată deloc după cum o știau oamenii în serial.

A renunțat la părul șaten închis, iar acum este blondă. De asemenea, nu mai poartă nici părul lung cu breton, iar timpul a lăsat câteva urme pe chipul ei.

Unul din cei mai importanți neurochirurgi ai lumii este roman si traieste in anonimat

Ştefan Florian a realizat peste 880 de operații pe creier devenind unul din cei mai importanți neurochirurgi ai lumii şi trăieşte în anonimat, la Cluj. Jurnalistii unei reviste de sanatate l-au gasit si i-au luat acest interviu.

Ce înseamnă să fii medic? Să fii în postura acelui om de care se leagă speranţa cea mai de preţ a oamenilor: speranţa la sănătate, speranţa la viaţă.

Nicio altă profesie nu oferă graţia divină a relaţiei cu un om în ochii căruia speranţa şi disperarea, frica şi încrederea, se îngemănează.

Şi nu există răsplată, nu este bucurie mai mare decât aceea de a aduce zâmbetul pe chipul unui om aflat în suferinţă. Iar când faci acest lucru în fiecare zi înseamnă că eşti un om împlinit.

Sunt clipe magice pe care nicio altă profesie nu are privilegiul de a le trăi, relaţia medic-pacient nu poate fi reprodusă la nicio altă scară. Iar această relaţie nu poate fi înţeleasă pe deplin decât de cei aleşi să o trăiască.

Cum ați devenit medic? Destin sau har?

Nu ştiu, copil fiind, să fi avut alt vis decât acela de a fi medic, „atunci când voi fi mare”. Am avut șansa să vin pe lume într-o familie în care unul din chipurile legendare a fost bunicul meu, un om pe care nu l-am cunoscut, dar despre care mi s-a povestit, un om pe care l-am descoperit din poze, și pe care mai mult mi l-am imaginat.

Medic de excepție, cu studii efectuate la Budapesta și Berlin, un om despre care îmi povesteau părinții mei că se apleca cu aceeași dăruire atât asupra celor săraci cât și asupra celor avuți. După o carieră de medic militar, după Marea Unire, s-a orientat spre patologia pediatrică, devenind un medic pediatru foarte căutat în Târgu Mureș, acolo unde a profesat până la sfârșitul vieţii.

A fost apoi fratele tatălui meu, medic militar, care a reușit să devină un nume în medicina internă a Spitalului Militar Sibiu, unde a profesat până la pensionare, fiind multă vreme comandant adjunct al Spitalului. În acest context nu a fost greu pentru mine să aleg de timpuriu cariera de medic.

Sunt la a treia generație de medici în familia mea, dar tradiția nu se oprește aici pentru că fiul meu, Alexandru, este student în anul 6 la medicină.

A terminat facultatea cu 10

Ce v-a determinat să alegeți neurochirurgia?

Cred că eu și neurochirurgia „ne-am dat întâlnire”. Eram elev la liceu, în clasa a X-a, la un liceu din Miercurea Ciuc, când, într-o zi, am citit un articol în revista „Ştiință și Tehnică”. Era un articol despre creier, despre posibilitățile oferite de noul mijloc de investigație introdus atunci, „Computer Tomografie”.

A fost „dragoste la prima vedere”, mi s-a părut fascinant să poți să operezi pe creier. Până atunci nu auzisem despre așa ceva, nu îmi puteam imagina cum poți să atingi ceva ce definește viața… De aici încolo, lucrurile au decurs relativ simplu: am făcut tot ce a depins de mine ca să îmi ating țelul.

Am intrat la facultate cu unicul gând de a face, ca specializare, Neurochirurgia. Cea mai simplă cale, în acele vremuri, era să învăț cât mai bine, să obțin media cea mai mare, pentru că atunci, cei care terminau facultatea cu 10 erau reținuți în învățământ , în universitate.

Așa ca indiferent ce materii aveam de studiat, că era vorba de Anatomie sau Socialism Ştiințific, Fiziopatologie sau Economie Politică, m-am străduit să obțin notă maximă. Și am obținut-o, pentru că am terminat facultatea în 1986 cu media 10.

De fapt cu 10,50, pentru că studenții care aveau și activități extracuriculare importante, iar eu am fost 4 ani vice-președinte cu activitatea cultural-educativă, dar mai ales „Șeful” brigăzii artistice a IMF (Institutul de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca), primeau un bonus de 0,5 puncte la media finală.

Aţi avut un mentor?

Da. Se întâmpla în vacanța dintre anul 2 și 3 când, cu ajutorul profesorului meu de Anatomie, regretatul Victor Ciobanu, care îmi cunoștea dorința de a face neurochirurgie, am fost prezentat domnului Dr. Gheorghe Mureșan, cel care avea să-mi devina mentor.

La prima întâlnire, pe holul de la parterul clinicii, mi-a spus: «Dacă vrei să faci neurochirurgie, atunci te duci și te tunzi, îți iei un costum alb, papuci de clinică și te prezinți la mine». A doua zi, tuns regulamentar și îmbrăcat în alb din cap până în picioare, m-am prezentat din nou, iar când m-a văzut, Dr. Mureșan m-a întrebat: «tu cine eşti?».

Uşor descumpănit, i-am răspuns că sunt cel căruia i-a spus să se tundă și să vină îmbrăcat cum trebuie dacă vrea să facă neurochirurgie. «Atunci poate că o să iasă ceva de capul tău», a fost replica domnului doctor.

Din acel moment viața mea s-a legat de Neurochirurgie, mi-am petrecut timpul liber şi vacanțele în clinica de neurochirurgie. Eram pe atunci un fenomen singular, eram „copilul de trupă” al clinicii, mi se spunea „Junior”.

Să nu lăsam ca teama de a face ceva pentru a nu greși să învingă curajul de a face tot ce se poate pentru a salva o viață…

În aceeaşi perioadă aţi cunoscut-o şi pe soţia dumneavoastră…

Trebuie să recunosc că am fost un privilegiat al sorții întâlnind în aceeași perioadă cei doi piloni care mi-au definit viața personală și profesională.

Am crescut împreună cu soția mea, Emese, și împreună cu Neurochirurgia. Soția nu numai că mi-a înțeles pasiunea, dar m-a și sprijinit în mod constant în realizarea visului meu, trecând de multe ori propria carieră pe plan secund, fără însă a o neglija.

Un doctor al recordurilor

Anul trecut ați făcut 880 de operații pe creier. Sunt puțini neurochirurgi care ajung să efectueze atât de multe operaţii…

Nu doar pe creier! Am făcut şi pe coloana vertebrală, pe măduva spinării, pe sistemul nervos, în general. Trebuie să recunosc că această cifră, la fel ca și cele din ultimii 6-7 ani, care n-au scăzut sub 700 de operații/an, este aproape incredibilă pentru un neurochirurg din Europa Occidentală sau SUA.

Însă nu țin neapărat să mă laud cu asemenea cifre și nici nu-mi propun să bat noi și noi recorduri. Încerc să ajut cât mai mulți oameni.

Nu aș fi ajuns aici dacă un procent extrem de mare al celor care au venit ca pacienți în clinică nu ar fi plecat acasă bine sau foarte bine. Dacă rezultatele intervențiilor chirurgicale nu ar fi fost foarte bune nu m-ar fi căutat un număr atât de mare de pacienți.

De fiecare dată, la început de an, îmi propun să reduc numărul de operații pentru că este greu și pentru mine să petrec atâtea sute de ore în operație.

Dar de fiecare dată , atunci când fac bilanțul anului care a trecut, constat că am operat, dacă nu la fel, atunci ceva mai mult ca în anul precedent. Și asta pentru că mi-e greu să refuz un om care mă roagă să-l ajut.

Și care îmi spune că el așteaptă cât este nevoie doar să fie operat de mine. Cum poți să refuzi un părinte disperat care te imploră să-i operezi copilul? Sau cum să spun «nu» unui prieten, unui confrate, unui om simplu sau unei vedete că sunt prea ocupat ca să-l operez?

Nu mă întâlnesc în fiecare zi cu moartea, ci cu posibilitatea de a prelungi sau chiar a reda viața.

Şi aşa aţi ajuns să ,,reparați” creiere din întreaga lume…

Am avut pacienți din țară și din străinătate, aceștia din urmă, cei mai mulți, având rădăcini sau rude în țară. Am avut și mulți pacienți care au ales să se trateze în afară și au fost îndrumați de colegi de-ai mei să revină în țară, la Cluj.

Dar acest aspect este mai puțin important, din punctul meu de vedere. În fața bolii, oamenii nu sunt nici celebri, nici vestiți, sunt doar oameni a căror unică dorință și speranță este să se facă bine.

Durerea nu este mai mică sau mai mare, suferința nu este mai puțină și nici spaima mai redusă dacă ești celebru. De aceea mă aplec asupra pacienților mei în mod egal, cu aceeași căldură și dăruire, indiferent că este un copil abandonat de familie sau cineva de care se interesează toată lumea.

Şi nu prea ies „pe sticlă” să dezvălui mari succese asupra unor celebrități. Cred cu tărie că în acele momente discreția este mai importantă şi respect confidențialitatea diagnosticului pacientului, oricine ar fi el. Nu fac medicină la televizor, nu îmi etalez succesele în presă.

Atunci când salvezi o viață faci bine pacientului dar, implicit, faci bine familiei, rudelor, prietenilor. Multiplicați binele făcut la peste 12.000 de pacienți cu numărul tuturor celor apropiați și veți vedea cât bine la scară națională poate face un chirurg. Și ca mine sunt mulți, foarte mulți neștiuți.

Lecția bunătății nu este opțională în medicină

De ce ați ales să rămâneți în România?

În primul rând pentru că această țară și această școală m-au ajutat să-mi îndeplinesc visul. Nu cred că aș fi putut obține mai mult în afară decât am obținut rămânând acasă și ajutând cetățenii acestei țări.

Am fost format într-o şcoală de medicină de o calitate unanim recunoscută și am avut șansa să contribui și eu la formarea de noi și noi generații de medici.

În această clinică mi-am petrecut „copilăria” în neurochirurgie și pe măsură ce am „crescut” am contribuit la dezvoltarea clinicii, astfel că dintr-o micuță clinică de provincie, în mai puțin de 10 ani, a devenit un centru recunoscut atât pe plan național, cât și internațional, o adevărată școală de neurochirurgie.

În această școală am fost binecuvântat cu modele de excepție și, la rândul meu, cu fiecare gest, cu fiecare vorbă, cu fiecare gând, modelez în caracterul discipolilor mei lor dorința de a face bine aproapelui lor, puterea de a distinge ce este bine de ce este greșit, căile prin care cel, până mai ieri un necunoscut, să devină aproapele tău, ascultându-i și înțelegându-i durerea, sădind speranța și alungându-i spaimele, pavând cu grijă și iubire un drum pe care, pentru o vreme, îl vom străbate împreună.

Și nu în ultimul rând făcându-l să înțeleagă că este Unic, dar nu Singur în suferința lui. Le arăt discipolilor mei că lecția bunătății nu este opțională în medicină iar examenul îl dau în fiecare zi. Aici am înțeles cât de important este să întoarcem privirea de la noi și să privim în jur, să înțelegem că dincolo de Mine este NOI. Aici am înțeles că important e să dăruiești nu atât din ce ai, ci mai ales din ceea ce ești.

Ce sfaturi le dați tinerilor medici care vor să plece din ţară?

Tinerilor care doresc să plece să lucreze în afara ţării am să le relatez ceea ce am trăit în urmă cu 3 ani. Am făcut parte din delegația României la Conferința româno-iordaniană organizată de medici iordanieni, foști absolvenți ai facultăților de medicină din România.

Am fost primiți cu cele mai înalte onoruri, bucuria gazdelor fiind nedisimulată. Explicația a fost cât se poate de simplă:

«Dumneavoastră sunteți reprezentanții unei țări care ne-a oferit o profesie, ne-a oferit nu doar o diplomă, ci ne-a făcut oameni!». A fost o lecție despre cum ar trebui să ne privim țara, despre cum ar trebui să apreciem efortul pe care școala îl face pentru ca să ajungem oameni! Și o lecție despre recunoștință.

Medicul își trăiește viața într-un anonimat deplin

Mulţi pleacă şi din cauza condiţiilor din spitalele din România…

Sunt foarte puţini cei care ajung să lucreze în centre medicale de vârf, cei mai mulți umplu golurile lăsate de medicii din țările respective în localități obscure în care condițiile nu diferă mult de spitalele municipale de la noi, spitale în care în ultimii ani s-au făcut eforturi pentru o dotare corespunzătoare. Sau umplu golurile din rețeaua de medicină primară.

Același lucru însă îl pot face și acasă. Motivele reale cred că sunt venitul lunar și statutul pe care medicul îl are în societățile respective. Dacă în ceea ce privește veniturile, lucrurile par să se îndrepte și la noi, privitor la statutul medicului, cred că nu ajung doar măsurile administrative sau cele legislative.

Cum se împacă ce spuneţi dumneavoastră cu imaginea doctorului şpăgar, mereu pregătit să evalueze viaţa pacientului în bani?

Prea mult timp, prea mulți ani, a fost indusă în opinia publică imaginea medicului incompetent și șpăgar, izvor al nerealizărilor din sistemul sanitar.

Imensa majoritate a medicilor, indiferent de faptul că vorbim de medicina de familie, de cea de urgență, de ambulatorii sau spitale, își desfășoară activitatea cu profesionalism și dăruire, într-o deplină discreție. Medicul își trăiește viața într-un anonimat deplin, faptele lui bune, uneori chiar miraculoase, sunt nevăzute pentru cei mulți.

În schimb greșelile lui sunt gravate cu dușmănie pe toate fițuicile purtate de vântul vrajbei noastre, vinovăția lui fiind declamată înainte chiar să fie lăsat să vorbească.

Să încercăm așadar să nu lăsăm zgomotul de surle şi trâmbiţe să acopere ruga omului aflat în suferinţă. Să nu lăsăm ca teama de a face ceva pentru a nu greşi, să învingă curajul de a face tot ce se poate pentru a salva o viaţă…

Noi medicii, suntem doar oameni dăruiți cu mai mult sau mai puțină pricepere să ajutăm oamenii să se mai bucure o vreme de miracolul vieții.

Cum vedeți relația cu moartea, cu care vă întâlniți zilnic pe masa de operație… este o întâlnire pe care o priviți cu teamă sau ca pe o provocare?

Vedeți, aici am un punct de vedere diferit. Nu mă întâlnesc în fiecare zi cu moartea, ci cu posibilitatea de a prelungi sau chiar a reda viața. Lucrez în fiecare zi într-un domeniu în care graniţa dintre spiritual şi organic nu poate fi trasată, un domeniu în care tot ceea ce trăim şi simţim îşi găseşte oglindirea, un domeniu pe care suntem încă departe de a-l înţelege: creierul omului.

Lucrând asupra unui subiect atât de delicat, asupra a ceea ce definește viața, așa cum o percepem, neurochirurgul este asemeni unui jongler care merge pe invizibilul fir care separă viaţa de neant. Dar nu pornesc niciodată la drum cu gândul că voi eșua.

De fiecare dată sunt întrebat care sunt riscurile intervenției chirurgicale. Răspunsul este relativ simplu: le spun pacienților mei că dacă nu se efectuează operația, nu există nici un risc. Știm sigur, fără nici o urmă de îndoială, către ce se îndreaptă într-un orizont de timp relativ scurt.

Alternativa este operația, și ceea ce pot să garantez este că voi face tot ce ține de mine că să le redau o viață normală sau cât mai apropiată de normal.

Îndoiala nerostită de cele mai multe ori, dar pe care o intuiesc la cei mai mulți dintre pacienții mei este: «Voi mai fi eu la fel, voi mai fi eu același după ce mă vei opera pe creier?». Experiența miilor de cazuri îmi spune că de cele mai multe ori răspunsul este DA, că va fi la fel, că va fi același. Este acesta un miracol?

Eu cred că nu, cred că suntem cu toții simpli martori la singurul miracol adevărat, miracolul vieții. Noi, medicii, suntem doar oameni dăruiți cu mai mult sau mai puţină pricepere să ajutăm oamenii să se mai bucure o vreme de miracolul vieții.

De ce Elisabeta a II-a a numit-o pe Kate Middleton fidelă și iubită, iar pe Megan Markle – nu

Regina Elisabeta a II-a, spre deosebire de celelalte rude ale sale, întotdeauna respectă tradițiile și regulile regale. Se știe destul de bine că orice moștenitor din familia regală trebuie să obțină acordul monarhiei pentru a se căsători.

Recent, Palatul Buckingham a făcut public un document oficial pentru Consiliul Privat al Marii Britanii, care confirmă că Maiestatea sa i-a dat acceptul nepotului său pentru a se însura:

„Lorzii mei, eu îmi anunț acordul în privința căsătoriei dintre scumpul și iubitul meu nepot prințul Henry Charles Albert David și Rachel Megan Markle. Acest acord eu îl pecetluiesc cu un sigiliu mare și va intra în cartea Consiliului Privat.”

Jurnaliștii au observat o deosebire interesantă între acest acord și cel analogic pentru mariajul dintre Prințul William și Kate Middleton în 2011.

Atunci regina a numit-o pe mireasă „fidela și iubita noastră Catherine Elizabeth Middleton.”

Megan a fost lipsită de astfel de complimente. A fost doar o omisiune sau o atitudine rece? Doar regina știe.

Cosmin Cernat, dezvăluiri despre Exatlon România. Adevărul despre filmările emisiunii

Cosmin Cernat a oferit amănute despre perioada în care a stat departe de țară și a prezentat emisiunea-concurs Exatlon România, filmată în Republica Dominicană.

Cosmin Cernat a prezentat Exatlon România, concursul care a fost filmat în Republica Dominicană și care a fost difuzat de postul de televiziune Kanal D.

Revenit în țară, Cosmin Cernat a acordat un interviu pentru paginademedia.ro, în care a explicat cât de greu a fost la filmări. De asemenea, binecunoscutul comentator sportiv a mărturisit că a vrut de multe ori să o sune și să-i scrie lui Teo Trandafir, pe care o admiră pentru profesionalismul ei.

“A fost mult de muncă, foarte mult. A fost poate cel mai greu format pe care l-am făcut. A avut multe componente, de interviu, de comentariu sportiv, de talk-show, de reality-show. Greu. dar foarte frumos, foarte-foarte frumos.

Mie îmi place foarte mult Teo. Eu o consider, e părerea mea, cel mai bun moderator pe care l-a avut și îl are România. Asta e părerea mea, i-am spus-o și ei. Mă gândeam de foarte multe ori, mă gândeam mereu la Teo. Nici nu am apucat să îi spun.

Am vrut să o sun și să-i scriu pentru că zi de zi să faci emisiuni e foarte greu. Mă gândeam unde găsește ea puterea asta, că are de undeva puterea asta și forța asta.

Și mă gândeam, m-am gândit mult la ea. Apropo de blocaj, eu am încercat să fac ce fac mereu, să îmi fac treaba și să le arăt tuturor că e și asta o meserie, asta de prezentator”, a declarat Cosmin Cernat.

Solstitiul de vara 2018 – 21 iunie, cea mai lungă zi din an. Obiceiuri vechi pentru bunastare

Pe 21 iunie, este solstiţiul de vară în emisfera nordică, adică este cea mai lungă zi din an. Tot atunci, este Ziua Mondială a Soarelui. Marchează începutul verii astronomice. De acum, ziua se scurtează, devenind egală cu noaptea, la echinocţiul de toamnă.

Solstiţiul de vară a fost, din cele mai vechi timpuri, prilej de bucurie și sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstițiului, adică 21 iunie.

Mai târziu, ceremonialul, fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie — ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

Denumirea de solstiţiu provine din limba latină şi înseamnă „soarele oprit“, iar evenimentul care ar loc în fiecare an a provocat numeroase mituri şi superstiţii, de-a lungul timpului.

În credinţa populară se spune că solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate.

Solstitiul de vara 2018. Legende şi superstiţii

Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului.

Solstiţiul de vară era în vechime şi un prilej de găsire şi folosire a apei magice.

Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii.

Pentru celţi, anul nou începea atunci când vechiul dragon era ucis şi apărea un alt dragon. Druizii, preoţii din regiunile celtice, sărbătoreau Alban Heruin, solstiţiul de vară, situat la jumătatea intervalului de timp dintre echinoxul de primăvară (Albam Eiler) şi echinoxul de toamnă (Alban Elfed). Acest festival al miezului de vară celebra apogeul Luminii, simbolizat uneori prin încoronarea “Regelui Stejar”, zeul creşterii anului. Solstiţiul de vară era celebrat în mod tradiţional prin ospeţe în păduri, jocuri şi mari focuri de tabără.

În China antică, ceremonialul solstiţiului de vară consta într-o sărbătoare dedicată pământului, forţei feminine şi pricipiului Yin. În vechea Galie, celebrarea solstiţiului de vară era denumită “Sărbătoarea lui Epona”, după numele unei zeiţe a cailor, personificând fertilitatea, independenţa şi agricultura.

Triburile celtice, slave sau germanice sărbătoreau solstiţiul de vară cu focuri de tabără. Noaptea solstiţiului era specifică festivalurilor focului şi magiei de dragoste, oracolelor iubirii şi divinăţiei. Se credea că lanurile de cereale se vor înălţa la fel de mult ca şi înălţimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiţi. Puterilor magice ale focului permiteau fetelor să îşi ghicească viitori soţi.

În Suedia, un arbore al miezului de vară era înălţat şi decorat în fiecare aşezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar femeile se îmbăiau într-un râu. Ritualul avea menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.

Anumite ritualurile legate de miezul verii par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstiţiul de vară era o vreme a purificării prin apă şi foc, un timp când spiritele pământului şi cerului păşeau printre oameni. Puteau fi găsite comori îmbelşugate în aur, iar zânele şi vrăjitoarele erau mai prezente decât în orice altă perioadă a anului. Peste câmpuri erau purtate torţe în scopul îndepărtării bolilor din grane, iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni făpturi asemănătoare vampirilor.

Solstitiu de vara 2018. Pregătirea de Sânziene

La români, solstițiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor, din 24 iunie. Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor, dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele.

Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister și magie, fiind favorabilă vrăjilor și descântecelor de dragoste.

Coronițele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în vară, în cazul în care erau găsite dimineața acoperite de rouă. Florile culese de Sânziene, așezate sub pernă în noaptea de 23 spre 24 iunie, le puteau ajuta pe fete să își vadă în vis viitorul soț.

Festivitatea este dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar în cete (de obicei în număr impar), cântă și dansează pe câmpuri în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul (23 spre 24 iunie).

Ele umblă pe pământ sau plutesc prin aer, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și vijelii.

În anumite situații, când oamenii le nesocotesc ziua, Sânzienele pot deveni distructive: stârnesc furtuni și vijelii, aduc grindină, lovesc pe cei nepăsători cu boala numită „luatul cu Drăgaica”, lasă câmpurile fără rod etc.

În mitologia română sunt cunoscute și sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Rusalii, Nagode, Vântoase, Zâne, Domnițe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului și încă multe altele în funcție de regiune.

Sânzienelor le place să fie iubite. Se supără și pedepsesc dacă nu le iubești. Pot deveni la fel de rele și dușmănoase precum Ielele sau Rusaliile.

De momentul solstițiului de vară este legat și un ritual de transformare a unei bijuterii din aur în talisman norocos. Se foloseste orice fel de obiect din aur, indiferent dacă este un inel, o moneda sau pandativ.

Cu o zi inainte de solstițiu, bijuteria este pusă într-un vas rezistent la foc, plin cu ierburi uscate (cimbru, rozmarin, salvie, lavandă, mușețel, sunătoare), ce reprezintă elementul pământ.

În zorii zilei solstițiului de vară, se scoate obiectul de aur dintre ierburi și se pune într/un vas cu apă curată, apon prin flacăra unei lumânări galbene sau aurii. Astfel, bijuteria este purificată cu elementul focului. Cu flacăra de la lumânare, se dă foc ierburilor uscate din vas, lasându-le să ardă și să își împrăștie aromele.

De la mijlocul zilei și până la apus, se lasă obiectul de aur într-un loc sigur de afară, astfel încât să fie sub lumina soarelui. Seara, țineți strâns bijuteria într-o mână, închideți ochii și concentrați-vă asupra dorintei cele mai arzătoare, apoi pronunțați dorința cu glas tare, de 3 ori.

La final, se recită: „Fii vrăjit și legat, cu noroc, dragoste și lumină; belșugul să se reverse și energiile să străluce. Așa să fie”.

Ritualuri

Deși ritualurile legate de miezul verii sunt diversificate pe cuprinsul Europei, anumite teme par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstițiul de vară era o vreme a purificării prin apă și foc, un timp când practicile magice deveneau potente, iar spiritele pământului și cerului pășeau printre oameni.

În plus, solstițiul de vară este, se pare, favorabil unor magii puternice, care își pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări din dragoste, prosperitate sau sănătate.

Energia solstițiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalității, creativității și belșugului. Încă din antichitate, se credea că magia practicată în timpul solstițiului de vară are darul de a materializa dorințe sau aspirații aparent imposibile.

Solstitiu de vara 2018. În China antică, ceremonialul solstițiului de vară constă într-o sărbătoare dedicată pământului, forței feminine și pricipiului Yin. În mod complementar, solstițiul de iarnă era rezervat sărbătoririi cerurilor, forței masculine și principiului Yang.

Străvechii păgâni din Europa (triburile celtice, slave sau germanice) sărbătoreau solstițiul de vară cu focuri de tabără.

Noaptea solstițiului era specifică festivalurilor focului și magiei de dragoste, oracolelor iubirii și divinației. Se credea că lanurile de cereale vor creşte până la înălțimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiți.

Prin intermediul puterilor magice ale focului, fetele își ghiceau viitori soți și, în același timp, flăcările alungau demonii și spiritele rele.

În Roma antică, festivalul Vestalia, dintre 7 și 15 iunie, era dedicat zeiței romane a căminului, Vesta. În această perioadă, femeile măritate aveau voie să intre în templul zeiței, în restul anului el putând fi frecventat numai de fecioarele vestale.

În străvechea Suedie, un arbore al miezului de vară era înălțat și decorat în fiecare așezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar fetele și femeile se îmbăiau într-un râu, ritual având menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.

Ziua Mondială a Soarelui este o sărbătoare anuală instituită de Societatea Internațională pentru Energie Solară și are drept scop popularizarea posibilităților de utilizare a energiei solare.

Potrivit astronomilor, Soarele este o sferă gazoasă gigantică, în vârstă de patru miliarde și jumătate de ani, stea care plutește pe un braț spiralat al Căii Lactee, printre miliarde de alte stele.

Soarele are un diametru de 139.000.000 km și o masă de 2 miliarde de tone. Temperatura la suprafața Soarelui este de aproximativ 5.500 grade Celsius și în centrul său sunt 15 milioane de grade Celsius.

În compoziția Soarelui sunt incluse hidrogenul, heliul, carbonul, azotul, oxigenul, neonul, fierul și alți atomi grei, potrivit astro-urseanu.ro.

Punerea în valoare a imensului potențial, pe care îl dăruiește planetei noastre, astrul zilei constituie în concepția oamenilor de știință soluția cea mai sigură și mai la îndemână pentru depășirea crizei energetice.

Problema principală rămâne atât perfecționarea tehnologiilor de captare, conversie și stocare în instalații adecvate, cât și utilizarea durabilă a resurselor regenerabile și neregenerabile ale planetei, între ele existând o neîncetată interacțiune ce se răsfrânge în existența noastră planetară.

Solstitiu de vara 2018. Ziua Mondială a Soarelui a fost marcată pentru prima dată în România în 1997.

Turnul Eiffel a fost “construit” de un român. Inginerul Gheorghe Pănculescu, cunoscut în lume, anonim în România

Într-un studiu despre turnul Eiffel, apărut la Paris, lucrare publicată în anul 1889, Gustave Eiffel face o dezvăluire măgulitoare la adresa unui priceput inginer român.

El spune că celebrul simbol al Parisului, şi implicit, al Franţei, nu ar fi putut fi înălţat atât de repede, în timpul record de numai doi ani şi patru luni, dacă cu un deceniu înainte de inaugurare un român nu ar fi realizat un proiect ingineresc revoluţionar.

În studiul menţionat şi intitulat “Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, reiese că Turnul Eiffel a fost construit cu ajutorul unui sistem tehnic inventat de inginerul român Gheorghe Pănculescu (1844-1922). În anul 1869, Pănculescu, ca absolvent al Politehnicii din Zurich, i-a fost recomandat lui Eiffel de către Vasile Alecsandri.

La început, Eiffel l-a angajat în cadrul întreprinderii pe care o conducea, însă Pănculescu s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni specialişti, un adevărat as în ce priveşte probleme de rezistenţa materialelor, calcule şi dimensionări. Gheorghe Pănculescu a ajuns la un moment dat să conducă cel mai important departament al firmei lui Eiffel.

Apoi a fost detaşat în România, revenind astfel temporar în ţară. Românul i-a atras atenţia francezului după ce a realizat planurile pentru executarea drumului feroviar Predeal-Ploieşti, construcţie finalizată de un asociat al lui Eiffel, Gouilloux.

Pănculescu a inventat atunci pentru francezii ce lucrau la drumul prahovean un sistem special ce utiliza o nouă metodă de montare a şinelor pe traverse în afara spaţiului căii ferate. Cu metoda minune a românului s-a reuşit terminarea liniei în mai puţin de un an.

Faptul a atras atenţia lui Gustave Eiffel, care a decis să vină la faţa locului, vizitându-l pe Pănculescu, care l-a şi găzduit la Vălenii de Munte.

Eiffel i-a vorbit românului despre planul său de a înălţa turnul Eiffel

Aşadar, succesul inginerului român l-a făcut pe Eiffel să vină în România. El a sosit la Ploieşti, în mai 1879, pentru a se convinge la faţa locului, de modul cum a decurs aplicarea sistemului iniţiat de Pănculescu.

Românul l-a găzduit pe celebrul inginer francez la Văleni, în casa pe care o va cumpăra Micolae Iorga peste 30 de ani. Mai mult, inginerul francez a luat gripă şi a trebuit să stea chiar zece zile în locuinţa prietenului său, Gheorghe Pănculescu, în imobilul – Muzeul Iorga.

Astfel, Eiffel i-a vorbit lui Pănculescu în premieră despre proiectul său de a înălţa un turn ieşit din comun, cunoscutul “Turn Eiffel”.

Oaspetele românului i-a mărturisit că ar putea folosi ideea sa, aceea de a folosi subansamble metalice confecţionate la sol pe care să le monteze apoi sus.

Poveşti locale spun că Pănculescu i-a prezentat tehnica sa la faţa locului, mai precis pe două căruţe. Pus în aplicare, proiectul lui Pănculescu a dus la monumentala construcţie. Specialiştii vremii au fost chiar uimiţi de rapiditatea prin care, cu ajutorul a 300 de muncitori, au fost montate mai bine de 12.000 de subansamble în timpul record de numai 11 luni, un lucru senzaţional la acea vreme!

Astfel în casa lui Iorga de la Văleni s-au pus bazele şi s-a hotărât tehnologia ce avea să fie utilizată la construcţia Turnului Eiffel.

Ca o coincidenţă, Eiffel şi Pănculescu au decedat în acelaşi an, 1922. Trebuie amintit şi faptul că după isprava cu Eiffel, Gheorghe Pănculescu a fost numit inspector general al Căilor Ferate Române.

Apreciat în Franţa, necunoscut în România (în mediul ştiinţific)

Surse româneşti susţin chiar că profesorul român Eugen Stănescu de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova a fost unul dintre românii care a cercetat acest lucru. El s-a deplasat în mod special în Franţa pentru a studia “cât de cunoscut este aportul inginerului român”.

El a constat şi ceea ce Simion Săveanu consemna cu ani în urmă. “A fost găsit acel studiu (de care am amintit mai sus – n. red.) şi intitulat “Communication sur les travaux de la tour de 300 m” şi în care Eiffel îl menţionează pe inginerul Gheorghe Pănculescu”, scrie Simion Săveanu.

Referinţe în acest sens apar şi în ziarul prahovean Flamura Prahovei.

Mai mult, un film postat de un inginer francez arată că între proiectele lui Eiffel s-a aflat şi podul de la Ungheni de peste Prut. El arată că, în mai 1990, un milion şi jumătate de români au strigat “Unire” pe podul imaginat şi construit de Eiffel.

În ce-l priveşte pe priceputul tehnician român, foarte târziu, din 15 septembrie 2004, o şcoală din Vălenii de Munte datând din 1774 a primit numele de “Şcoala de Arte şi Meserii Gheorghe Pănculescu”, în semn de recunoaștere a geniului inventatorului născut în oraşul lor.

Legenda oţelului românesc cu care se spune că ar fi fost construit în întregime vestitul turn

Nu putem să nu amintim şi de o legendă ce circulă în România de decenii. Şi anume că întregul oţel construit la înălţarea Turnului Eiffel a fost turnat în ţara noastră.

“Se spune că niturile au fost turnate la Govăjdia, lângă Hunedoara, deoarece Franţa nu avea siderurgie în anii 1800. Extracţiile de minereu de fier au început în anii 1820 în zona Teliuc, Ghelari, care au pus baza construcţiei turnului Eiffel ce a fost finalizat şi inaugurat în 1889.

Vă spun sigur, întrucât am copilărit 14 ani în Hunedoara: baza structurii turnului a fost construită cu oţel de Reşiţa, este adevărat”, scrie Adrian Boeriu.

Georgeta Panaitescu Iaz întăreşte cele spuse de Boeriu: “Am învăţat despre asta la facultate! Profesia mea este de inginer turnător, iar printre primele lucruri predate la cursul de Turnarea Metalelor a fost faptul ca Turnul Eiffel e de fapt făcut în România, la Reşiţa!”.

Toate acestea sunt contrazise de Ion Bocioacă, care a scris o carte despre inginerul Pănculescu. “Sunt 18038 bare şi 2.5 milioane de nituri. Compania Eiffel a folosit oţelul în tehnologia Puddel”. Nicolae Dani, care a făcut liceul în Reşiţa spune:

“Cu siguranţă Govăjdia este locul unde s-au produs unele elemente pentru turnul Eiffel. Furnalul a fost primul cu flux continuu din Europa şi al doilea pe plan mondial. Normal că francezii nu vor recunoaşte acest lucru.

Francezii sunt un popor care nu dau şi nu vor să dea dreptate străinilor niciodată, cred că ţine de mândria lor”. Mai mult, se spune că pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie: ”Made în Reşiţa – România”.