Brigitte Macron a arătat ca un star de la Hollywood în Normandia. Iată cum a fost surprinsă la brațul președintelui francez

Emmanuel și Brigitte Macron știu cum să atragă privirile chiar și când sunt în concediu. Aceștia s-au bucurat de trei zile de relaxare în Normandia, însă ei au fost urmăriți la fiecare pas de fotografi.

Ei au fost surprinși, în weekend, pe o plajă din Deauville, unde s-au plimbat ținându-se de mână. Însă, ceea ce a atras atenția tuturor a fost stilul vestimentar al acestora. Președintele Franței și Prima Doamnă au oferit tuturor o lecție de stil.

Emmanuel a ales o pereche de jeanşi, o jeacă de piele şi ochelari de tip aviator, iar Brigitte a ieșit în evidență cu un palton roz.

Prima doamnă a Franței a purtat nişte pantaloni negri, pulover negru, ghete negre scurte , mănuşi de piele şi o eşarfă asortată, semnată Louis Vuitton.

Brigitte, care a devenit celebră pentru stilul ei franțuzesc chic, a arătat în Normandia ca un star de la Hollywood, având în vedere aparițiile ei extrem de elegante.

Dacă pe plajă a uimit cu haina roz, pe străduțele pitorești din Honfluer, un fost sat pitoresc considerat o mică perlă plină de istorie a Normandiei, a strălucit într-o haină maro Givenchy, în valoare de peste 2.000 de euro.

Fosta profesoară este pasionată de modă și adesea poartă haine semnate de designeri francezi, precum Louis Vuitton.